Ștefan Ovidiu Popa a susținut programul “Primul Solar”

‘Programul ”Primul Solar” va sprijini fiecare familie care dorește să își facă un solar de legume și care va beneficia de finanțarea necesară pentru investiția în spațiul protejat”, susține deputatul social-democrat Ștefan Ovidiu Popa.

L”a pachet cu programul ”Primul Solar”, Guvernul va subvenționa integral achiziția sistemului de încălzire pentru spațiul protejat și, în plus, se vor introduce noi subvenții pentru legume, iar ajutorul de minimis pentru tomate va fi dublat de la 3.000 de euro pe an, pe fermă, la 6.000 de euro, în aceleași condiții”, conchide social-democratul.