Sonia Iorga: “Ar fi minunat să avem sprijinul autorităților în lupta noastră cu sărăcia și viața dură a copiilor”

Sonia Iorga, asistent social la Spitalul de Urgență Vâlcea, face voluntariat la Asociația “Copii fără copilărie”. În interviul care urmează Sonia ne vorbește despre ceea ce înseamnă voluntariatul și ceea ce reprezintă susținerea copiilor în cadrul asociației

Reporter: – Ce reprezintă voluntariatul?
Sonia Iorga: – Îmi place să cred că există în firea omului impulsul de a ajuta, iar termenul de “voluntariat” a fost creat pentru a-l regăsi în dicționar și a da actului în sine o bază juridică și economică! Pentru noi este șansa de a ajunge la toți cei care au nevoie de ajutor pentru că, altfel, spre bucuria noastră, oamenii chiar pot fi umani!

Rep.: – Cum se simte un voluntar după ce ajută un copil?
S.I.: – Se simte om! Se simte normal! De fapt, nu cred c-ar trebui să se simtă altfel decat recunoscător ca se află de partea cealaltă a baricadei! Abia când iei contact cu sărăcia și suferința prea multora, realizezi binecuvântarea de a avea sau de a fi!

Rep.: – De ce asociația pune accent pe susținerea copiilor?
S.I.: – Orice om are dreptul la o șansă, însă copiii sunt viitorul nostru! Față de ei avem o obligație în a le oferi condițiile necesare punerii în valoare a potențialului fiecăruia. Ne-am dori să nu fie atâtea cazuri aflate în nevoi și probleme. Este foarte greu de gestionat componenta emoțională a acestui act de întrajutorare care te leagă într-un mod aparte de fiecare suflețel.

Rep.: – Cum poate ajuta cineva un copil aflat în atenția asociației?
S.I.: – Acestor copii, din păcate, se întind pe o plajă atât de vastă încât nu există o formă anume prin care pot fi ajutați! Mulți se nasc fără nicio șansă la normalitate așa încât fie că vorbim de alimente, de haine, de mobilier și materiale de construcție și tot ce înseamnă materialul în viața unui om, fie că vorbim de ceea ce presupune instruirea școlară sau, și mai grav, de accesul la sănătate, absolut totul este necesar! Orice ne poate ajuta să facem o diferență în viața lor!

Rep.: – Cum se numesc grupurile in care postati cazurile si necazurile?
S.I.: – Cazurile sunt prezentate pe pagina de Facebook și în cele două grupuri Facebook ale noastre, Asociația Copii fără copilărie din județul Vâlcea și Reciclăm eficient pentru a ajuta copiii fără copilărie, precum și o pagină pe Facebook.

Rep.: – Cum putem recunoaște un voluntar printre alte persoane?
S.I.: – De ce ar trebui recunoscut într-un fel anume? Fiecare purtăm în noi potențialul uman ce ne poate face să ne numim voluntari pentru o cauză însă, doar conștientizarea nevoii și caracterul fiecăruia ne dau șansa de a acționa! Pentru că, în afara acțiunii efective, rămânem doar niște teoreticieni, iar gravitatea realității nu prea mai lasă loc doar de vorbe!

Rep.: – Ce vă doriți de la vâlceni?
S.I.: – Ar fi minunat să avem sprijinul autorităților în lupta noastră cu sărăcia și viața dură a acestor copii. Ne-am putea focusa mai mult pe rezolvarea de probleme, însă presiunea financiară este uriașă și, din păcate, uzanța!
Iar pe oameni îi rugăm să continue să ne sprijine! Nu închideți ochii în fața anormalului, a suferinței, a indolenței! Ele nu dispar în momentul în care pășiți în bula voastră de confort!
Dincolo de viețile noastre puse la punct este atâta suferință, atâta mizerie….
Trebuie, împreună, să depășim mentalitatea conform căreia ceea ce nu ne atinge personal, nu ne privește! Este viitorul nostru și al copiilor noștri în joc, dacă vreți! Este menirea noastră, nu doar de creștini, ci de simplii oameni, să facem bine!

Rep.: – Ce reprezintă reciclarea selectivă pentru asociație?
S.I.: – A fost o soluție la care nu am stat pe gânduri să apelam, întrucât nevoile acestor copii nu pot fi susținute în salturi! A fost o șansă de a aduce bani în proiectele noastre care, uneori, implică cheltuieli consistente.
Din nevoie de a găsi resurse de finanțare a proiectelor noastre ce implică sume mari (De exemplu: construirea și amenajarea de case pentru copiii orfani sau abandonați), ecologizăm, reciclăm, strângem donații, organizăm licitații de produse, tot ce putem pentru a strânge banii de care-i nevoie! Dar nevoile sunt uriașe!

Rep.: – Care sunt partenerii dumneavoastră în proiectele dumneavoastră?
S.I.: – Autoritățile locale, școlile implicate, restaurante, baruri, magazine, farmacii, oamenii și instituțiile ce sprijină demersurile asociației noastre, ne sunt parteneri fără ajutorul cărora n-am reuși nimic din ceea ce facem! Le mulțumim în numele tuturor copiilor ce ne răsplătesc eforturile cu un zâmbet ce-ar trebui să fie firesc vârstei lor! Este tot ce ne dorim!

Rep.: – Ce proiect este acum în desfășurare?
S.I.: – Câtă vreme există copii în suferință și nevoi, noi nu ne putem opri! Ne-am bucura să fie cazuri pe care să le tratăm ca pe un proiect a cărui finalitate s-o putem intui măcar, dacă nu trăi efectiv. Însă ceea ce vine sub această formă, capătă aspecte extrem de grave!
În acest moment, pe lângă continuarea ajutorării obișnuite, avem în desfășurare construcția casei unei fetițe din Mihăești ce a fost distrusă într-un incendiu!
Rep.: – Vă mulțumesc!

Datele de contact ale Asociatiei sunt:
Telefon: 0771.546.791
Telefon fix: 0720.380.630
Pentru donatii, Asociatia “Copii fara copilarie din judetul Valcea”, CIF: 43414480 are deschise urmatoarele conturi la Banca Transilvania:
1. IBAN RON: RO68BTRLRONCRT0574892601
2. IBAN EUR: RO18BTRLEURCRT0574892601 Cod SWIFT BTRLRO22

Vă mulţumim în numele a peste 1.000 copii săraci și bolnavi din județul Vâlcea!