Simpozion național la Râmnicu-Vâlcea, dedicat Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

Arhiepiscopia Râmnicului organizează în perioada 13-15 mai o serie de evenimente cultural-duhovnicești dedicate ocrotitorului eparhiei, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, cu prilejul serbării hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea, „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Oltenia”.

Evenimentele au debutat ieri cu Simpozionul național „Rânduieli ale vieţuirii monahale în ctitoriile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”. Aflat la a doua ediţie, simpozionul a reunit numeroși oameni de cultură ai Bisericii noastre, ierarhi, academicieni și cercetători. În desfășurarea comunicărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a evidențiat, prin studiul pe care l-a prezentat, moștenirea paisiană în rânduielile monahale ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, accentuând faptul că Sfântul Calinic, urmându-l pe Sfântul Paisie de la Neamț, a reînnoit viața monahală nu doar la Mănăstirea Cernica, ci în întreaga Oltenie. A aplicat spiritualitatea isihastă, filocalică, pe plan de obște, chinovial, precum Sfântul Paisie.
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a expus în comunicarea sa rânduiala, în Ortodoxie, a mănăstirilor avaton (care nu permit accesul femeilor), punând un accent deosebit pe cea instituită de către Sfântul Calinic la Mănăstirea Frăsinei. Despre personalitatea Sfântului Ierarh Calinic ca monah și misionar al Bisericii strămoșești a vorbit Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Academicianul prof. univ. dr. Emilian Popescu a evidențiat locul Mănăstirii Frăsinei în opera ctitorială a Sfântului Calinic, iar arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, a expus o serie de sfaturi practice pentru îmbunătățirea vieții monahale, descoperite într-un manuscris necunoscut, autograf al Sfântului Calinic, cuprinse în 12 porunci monahale, ce evidențiază în mod practic modul în care monahii pot urca pe treptele desăvârșirii. Aceste porunci monahale, ce au fost în atenția Sfântului Calinic, se dovedesc și astăzi actuale și necesare îmbunătățirii vieții chinoviilor. Arhim. Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a expus o serie de reflecții cu privire la rânduielile monahale ale Sfântului Calinic, aprofundând în chip deosebit rânduiala scrisă de acest sfânt ierarh pentru Mănăstirea Cernica. Prezent la eveniment, pr. prof. dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal, a prezentat orânduirea vieții de obște la Mănăstirea Căldărușani în vremea curentului paisian. Preocupările tipografice ale Sfântului Calinic și răspunsul dat de Arhivele Mănăstirii Frăsinei în legătură cu ce s-a întâmplat cu tipografia sfântului au fost prezentate de arhim. dr. Veniamin Micle și pr. Antim Motorga, iar Dragoș Boicu a expus comunicarea „Nevoința Sfântului Ierarh Calinic – paradigmă a viețuirii monahale din ctitoriile sale”.
În cadrul acestui simpozion național s-au lansat volumul „Lucrarea duhovnicească și culturală a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului”, publicat la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, și două CD-uri audio apărute la aceeași editură: „Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”, în lectura actorului Marcel Iureș, și „Călugărul fără de arginți”, o piesă de teatru radiofonic al cărei scenariu a fost scris de Ina Sterescu.
Prima zi a evenimentelor cultural-duhovniceşti dedicate hramului Catedralei Arhiepiscopale s-a încheiat cu un concert extraordinar al arhim. Nikodimos Kabarnos, unul dintre cei mai cunoscuți protopsalți contemporani ai muzicii bizantine.
Astăzi, vor fi aduse din Arhiepiscopia Craiovei moaștele Sfântului Ierarh Nifon, întemeietorul Arhiepiscopiei Râmnicului, iar mâine, la sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Oltenia”, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de un sobor de 13 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Pr. Dr. Ştefan Zară