Şi-a pus detectorul de metale la vânzare şi a fost prins de poliţişti!
Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au început o anchetă privind un bărbat de 52 de ani care ar fi deţinut şi comercializat un detector de metale, fără autorizaţie. Bunul, în valoare de aproximativ 450 de dolari, a fost confiscat.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au identificat luni, 21 noiembrie, un bărbat care ar fi pus în vânzare un detector de metale.
Conform comunicatului transmis de IPJ Vâlcea, în urma verificărilor, a reieşit că bărbatul în cauză nu deţinea autorizaţie pentru deţinerea sau comercializarea bunului.
Faţă de acesta, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere /comercializare a detectoarelor de metale, fără autorizaţie. Detectorul de metale deţinut contrar prevederilor legale a fost confiscat. Valoarea detectorului de metale deţinut de cel în cauză a fost estimat la aproximativ 450 de dolari. Poliţia Română continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului cultural naţional. Reamintim faptul că în conformitate cu OG 43/2000, art. 5, alin. 10, persoanele care deţin/comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină, în prealabil, autorizaţie de la autorităţile competente.