Senatorul liberal Romulus Bulacu solicită stoparea dezastrului ecologic din comuna Măldăreşti
Senatorul PNL Romulus Bulacu a înaintat ministrului Mediului o interpelare prin care solicită luarea de măsuri pentru dezastrul ecologic din comuna Măldăreşti. Prin interpelarea făcută, parlamentarul vâlcean explică ministrului Mediului că aşa-zisa groapă de gunoi de la Măldăreşti a ajuns un coşmar pentru localnici. Demersul senatorului Bulacu vine în urma unui memoriu al Primăriei Măldăreşti către cabinetul său parlamentar.
“Supun atenției dumneavoastră situația așa zisei „gropi de gunoi” din comuna Măldărești, județul Vâlcea, și o denumesc astfel, deoarece, în urma rapoartelor întocmite de către autorități, reiese clar că nu respectă normele și directivele europene în domeniu.
De zeci de ani, localnicii acestei comune trăiesc un adevărat coșmar din cauza amplasării gropii de gunoi în apropierea gospodăriilor, la marginea pădurii și a islazului comunal. Pe o suprafață de 60.000 mp se întind munţi de gunoaie cu un miros pestilenţial greu de suportat, ce au ca rezultat ape infestate și afectarea stării de sănătate a cetățenilor din zonă. Aceasta este imaginea dramatică pe care o oferă groapa de gunoi ce ar fi trebuit închisă cu ani în urmă. Deșeurile depozitate aici se află pe o păşune neîngrădită, fără secţie specială de reciclare, fără bazin vidanjabil pentru colectarea levigatului sau rampă de spălare a autovehiculelor transportatoare. Reziduurile pătrund în pânza freatică a pârâului Valea Cornet și a pârâului Gorunet.
În urma deplasării la fața locului, localnicii mi-au semnalat că în afară de gunoaiele solide, pe timpul nopţii, vin cisterne cu reziduuri petroliere și camioane încărcate cu deșeuri medicale și farmaceutice, din alte judeţe, ce sunt deversate într-un canal colector cu următorul traseu: pârâul Valea Cornet, pârâul Ciupa, râul Olt.
Astfel, comuna Măldărești a devenit, fără voia ei, “gazda” unui adevărat dezastru ecologic.
Alăturat, vă înaintez un memoriu primit de la Primăria Comunei Măldărești. Menționez că edilul Ion Bociog a sesizat, în nenumărate rânduri, instituțiile competente, dar fără a avea un rezultat concret.
Pe cale de consecință, domnule ministru, având în vedere aspectele semnalate mai sus, alături de memoriul depus, vă rog să-mi comunicați, cu autoritatea de care dispuneți, un punct de vedere și măsurile pe care le veți lua pentru remedierea acestei situații”, afirmă senatorul liberal în interpelarea sa.