Gentlemeni în PSD Vâlcea! Femeile social democrate au avut parte de flori, ciocolată şi teatru

Seara de 7 martie a fost una specială pentru femeile din PSD Vâlcea. Conducerea organizaţiei de femei le-a invitat la o piesă de teatru susţinută la Cinematograful Geo Saizescu din cartierul Ostroveni.



Tineri actori de la Teatrul “Ariel” le-au oferit invitatelor mărţişoare, ciocolată şi flori la intrare. Iar la finalul spectacolului surpriza a venit şi de la deputatul Eugen Neaţă, care alături de Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, au oferit fiecărei femei prezente din nou flori. Energicul parlamentar social democrat a plecat din Bucureşti imediat după şedinţa de Plen pentru a participa la aceste eveniment.
“Sunt bucuros că pot să aduc un zâmbet pe chipul unor colege ale mele. În OFSD Vâlcea toate femeile sunt excepţionale, au iniţiative, muncesc mult şi fac uneori sacrificii mari pentru a dedica timp activităţilor sociale, culturale, sportive, filantropice pe care le planifică organizaţia. Pentru o femeie nu e uşor să facă politică şi de aceea le acord respect maxim tuturor!”, ne-a declarat deputatul Eugen Neaţă.

Preşedintele Constantin Rădulescu spune că ideea de a vedea împreună o piesă de teatru este una deosebită şi că este mândru de fiecare acţiune organizată de OFSD Vâlcea. “Le doresc din inimă tuturor domnişoarelor şi doamnelor din Vâlcea multă sănătate, spor în toate şi un sincer LA MULŢI ANI de 8 martie!”, a fost urarea preşedintelui Rădulescu pentru social democratele prezente la întâlnire. (T.G.)