Festivalul ghioceilor la Perișani

Vestitori de primăvară, ghioceiii și-au găsit de câteva decenii locul perfect pentru a crește și a se înmulți. Este vorba de o pădure din comuna vâlceană Perișani, unde la început de primăvară, mii de ghiocei înfloresc și atrag înapoi acasă fii ai satului, dornici să regăsească parfumul copilăriei.

Minunatul colț de primăvară, cum îi spun localnicii, se află la aproape 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, în masivul Cozia, pe un drum puțin umbat. Ghioceii nu par să fi apărut așa din senin, ci să fie opera unui pădurar care, acum mai bine de 50 de ani, ar fi plantat în zonă câțiva, iar aceștia s-au întins acum peste tot în pădure spre bucuria copiilor care vin în fiecare primăvară să îi culeagă.
“Sperăm să se facă și drumul mai bun, acum este acceptabil. Venim pe fiecare primăvară să culegem ghiocei, este o tradiție care trebuie și oficializată. Îi luăm acasă, ne luminează încăperile, este o bucurie prntru noi”, spun localnicii. Autoritățile locale intenționează însă să deschidă această tradiție a localnicilor și turiștilor și la anul să organizeze un festival al ghiocelului. Nu se tem că zona ar putea fi distrusă de om, căci amenințarea pentru dispariția ghioceilor vine din altă parte.

“Am văzut aici oameni maturi care vin și acum să culeagă ghiocei. Oameni care au fost obișnuiți încă de mici să vină la ghiocei primăvară. Acum se întorc, chiar dacă acum sunt pe drumul lor, unii dintre ei departe de Perișani, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, chiar în afara României. Ghioceii sunt pe o arie extinsă, în toată zona de pădure. La tot pasul sunt covoare albe de ghiocei. Pericolul vine nu de la oameni, ci de la porcii mistreți, care caută bulbii pentru se hrăni. Voi lua legătura cu reprezentanții Parcului Național Cozia, pentru a-i alimenta cumva pe mistreți. Poate așa o să reușim să stopăm distrugerea ghioceilor. Oamenii nu trebuie să se teamă de porci, mai ales dacă vin ziua. Animalele fug și atacă doar dacă se simt încolțiți. Când eram copii, aveam o competiție, câștiga cine avea mai mulți ghiocei cu trei flori, care sunt o raritate”, spune ION SANDU, primar Perișani.
Colțul cu ghiocei de la Perișani nu este unic în Valcea. Un astfel de câmp, plin de plante ce vestesc primăvara, poate fi văzut și la Horezu. (G.C.)