Senatorul Cotescu, interesat de programul de alimentație al copiilor în şcoli
Î N T R E B A R E
Adresată: Domnului ministru Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice
De către: Senator Marin-Adrănel Cotescu / Circumscripția electorală nr. 40, Colegiul uninominal nr. 3 Râmnicu Vâlcea / Grup Parlamentar P.N.L.
Obiectul şi conţinutul întrebării: alimentație copii în școli
De-a lungul timpului, zeci de copii au ajuns la spital după ce au mâncat cornul şi laptele primite la şcoală. Acestea sunt deseori trimise în ambalaje fragile, cornurile fiind vechi, fărâmicioase și necoapte, cu lipsa avizelor de însoțire a mărfii, iar produsele lactate prezentând urme de alterare. În urma testelor s-a descoperit că aceste două produse nu răspund nevoilor nutriţionale de bază ale copiilor. Totodată Uniunea Europeană intenționează să nu mai finanțeze programul “Cornul și laptele”. România trebuie să alinieze programul “Cornul și laptele” la inițiativa europeană “Laptele în școli” și să elaboreze cât mai repede o strategie națională, altfel ar putea pierde finanțarea europeană pentru acest program. În România, programul are un impact bugetar anual semnificativ, de aproximativ 435 de milioane de lei, și beneficiază atât de finanțare guvernamentală, cât și europeană, cu toate că obiectivele celor două politici sunt parțial diferite. Programul se adresa inițial doar elevilor din clasele I – IV din învățământul de stat, fiind extins ulterior și la nivelul elevilor din ciclul gimnazial, iar începând cu anul 2009 se aplică și sistemului privat de învățământ. Din punct de vedere al valorii decontate, inițial au fost 0,7 lei, ajungându-se la suma actuală de 1,17 lei. Suma alocată acoperă costul atât pentru porția de lapte, cât și pentru corn, ponderea prețului fiecărui produs în această alocație fiind de aproximativ 60% pentru lapte și 40% pentru corn.
Având în vedere cele expuse, vă rog, domnule ministru, să vă documentaţi în legătură cu această stare de lucruri şi să îmi transmiteți dacă veți crea un program de alimentație în școli, aliniat la prevederile europene, care să asigure aportul nutrițional zilnic recomandat al copiilor.
Vă rog să îmi comunicați răspunsul dumneavoastră scris.
Cu deosebită considerație,
Senator PNL de Vâlcea
Marin-Adrănel COTESCU