Semne bune anul are la Stoenești

Primarul comunei vâlcene Stoenești, Gheorghe Dumbravă, a câștigat fără drept de apel un nou mandat și a continuat să își îndeplinească promisiunile făcute cetățenilor în campania electorală. Edilul liberal și-a fixat obiectivul principal – rețeaua de alimentare cu gaze naturale. Investiţia ajunge la aproximativ 25 de milioane de euro, bani europeni, și oamenii din aproape 1500 de gospodării din cele 1700 ale comunei și-au manifestat dorința de racordare la rețea. De asemenea, agenții economici așteaptă cu nerăbdare realizarea acestui obiectiv. Comuna Stoenești face parte dintr-un proiect amplu, alături de alte două unități administrativ-teritoriale, comunele Costești și Bărbătești. De asemenea, locuitorii comunei au primit încă o veste excelentă, taxele și impozitele locale nu s-au majorat nici în acest an.

Investiții în învățământ

În localitatea vâlceană Stoenești a continuat investițiile masive la capitolul învățământ. S-au desfășurat lucrări de modernizare la școala din centrul comunei păstorite de Gheorghe Dumbravă. La unitatea de învățământ s-a schimbat complet instalația electrică, clădirea fiind anvelopată și pe interior și pe exterior și extinsă cu încă trei corpuri, două destinate orelor de curs și una pentru bibliotecă. În ceea ce privește dotarea este și ea una modernă, de la mobilier până la tablele de scris electronice. O altă veste bună care vine de la Stoenești este modernizarea căminului cultural aflat în centrul localității. Proiectul a fost depus la Compania Națională de Investiții. Astfel, clădirea o să fie anvelopată pe exterior și o să fie extinsă cu încă două corpuri. De asemenea, căminul cultural va avea parte de locuri de parcare.

Drum reabilitat în Satul Bârlogu

Tot la Stoenești, în satul Bârlogu, s-a reabilitat drumul afectat de ploile torenţiale, cu fonduri pentru situaţii de urgenţă. Drumul este spre noua sursă de apă, iar lucrările au prevăzut betonarea lui pe o porţiune de 200 de metri. În amonte de staţia de tratare s-a construit un zid de sprijin cu o lungime de 60 de metri . În spatele zidului s-au plantat 5000 de puieţi de
salcâm pe întreaga suprafaţă a izlazului din zonă.

Branșare la sursă de apă proprie

La Stoeneşti s-a reuşit branşarea la sursa de apă proprie a localităţii. Sursa de apă provine de la Mănăstirea Jgheaburi din comună. De peste şase ani se lucrează pentru rezolvarea acestei probleme, astfel încât comuna Stoeneşti să aibă propria sursă de apă, care să alimenteze întreaga localitate. „Consumăm apa noastră potabilă de la Mănăstirea Jgheaburi, de unde avem sursa de apă. Localitatea a fost branşată la reţeaua de apă a localităţii Bărbăteşti şi a mai fost nevoie de nişte modificări, în sensul că noi aveam nişte regulatoare de presiune pentru a opri apa pe această conductă. Acum, cu noua conductă, trebuie să le înlocuim‚ fiindcă rolul noii reţele este de a urca apa. Într-un cuvânt, referitor la apă suntem pe drumul cel bun, dar am muncit timp de şase ani împreună cu colegii din primărie, şi le mulţumesc pentru acest efort”, spune primarul localităţii, Gheorghe Dumbravă.

Siguranță rutieră

Primarul Gheorghe Dumbravă a reușit să achiziționeze recent 12 oglinzi de siguranță rutieră care vor fi montate în zonele cu risc de accidente din localitate. Comuna Stoenești a devenit mai atractivă în Pandemie pentru turiști și în acest context administrația localității a lansat procedurile pentru ridicarea unui monument al eroilor în satul Dobriceni dar și pentru elaborarea “Strategiei de dezvoltare economico-socială a comunei Stoenești”.