Școli impecabile în comuna Milcoiu

Joi, 7 septembrie, l-am găsit pe energicul primar Daniel Mușat supraveghind ultimele retușuri la cele două școli din comuna Milcoiu.

“Imediat după ce s-a luat vacanță am trecut la reparații curente și la pregătirea lor pentru noul an. Am luat lemne pentru toată iarna mai trebuie acum aranjate și sparte. Școlile arată bine, una este nouă, cealaltă a fost reabilitată de curând are acoperișul nou, grup sanitar, tot ce este nevoie. Punem mare preț pe condițiile oferite copiilor din localitate. Avem o problemă la școala cu clasele 1-8. Aici a fost instalată o centrală termică, cred că acum 7-8 ani, dar a fost investiția Inspectoratului Școlar. Centrala nu are randament, nu are pentru cei 600 metri pătrați ai școlii. Nu a fost poate nici exploatată corespunzător, dar cred că de la început nu a fost luat ce trebuia și montat cum trebuia. Avem nevoie de o centrală performantă dar ea costă , cu transport și montat cu tot 230 de milioane de lei vechi. Încerc împreună cu actualul consiliu local să găsim o variantă să vedem de unde luăm banii. Am vrea să o luăm și să o montăm până începe sezonul rece, timp ar mai fi pentru că se anunță o toamnă mai lungă. Ulterior vom vinde actuala centrală la licitație și mai recuperăm ceva din investiție”, spune primarul Mușat. (T.G.)