SCM, lecție de handbal în fața unguroaicelor de la Váci

SCM Râmnicu Vâlcea a trecut cu brio peste cele două meciuri susținute la interval de câteva zile. După ce au învins clar pe Știința București, în deplasare, vâlcencele le-au predat o adevărată lecție de handbal unguroaicelor de la Váci Női Kézilabda Sportegyesület, în runda a doua a grupelor EHF European League. Oaspetele nu au mișcat în front în partida din sala Traian și spectatorii din tribune nu au avut emoții. Soarta punctelor puse în joc a fost tranșată încă din primele 30 de minute. Oltencele au intrat la cabine cu un avantaj de zece goluri, 21-11 și maghiarele aveau nevoie de o minune pentru a emite pretenții. Chiar dacă tehnicianul Bent Dahl a rulat întreg lotul avut la dispoziție, SCM nu a scăzut turația motoarelor și a învins cu 29-19. Echipa noastră a luat o opțiune importantă la calificarea în faza superioară a competiției și așteaptă meciurile importante cu Rapid București, din întrecerea internă și Viborg din EHF.
Pentru SCM au marcat : Asma Elghaoui 11, Gonzalez 5, Liscevic 5, Levchenko 4, Dache 3, Glibko 3, Florica 3, Nikolic 3, Marin 1, Lupei 1 (Gabriel Cîrjaliu)