S-a stabilit TRASEUL pentru cea mai aşteptată autostradă din România: Piteşti-Sibiu

Tot traseul pentru Autostrada Piteşti-Sibiu este avizat în acest moment, iar aceasta urmează să aibă aproximativ 123 de kilometri şi va costa 1,6 miliarde de euro, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, anunţă Mediafax.

Autostrada va trece prin Piteşti-Băiculeşti-Curtea de Argeş-Ţigveni-Văleni-Racoviţă-Tălmaciu-Sibiu, iar licitaţiile pentru capetele tronsonului vor fi lansate în curând. Autostrada Piteşti-Sibiu ar urma să fie finalizată în 2021, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în Master Plan. Construirea acestei autostrăzi a fost cerută în stradă de mii de oameni, angajaţi ai uzinei Dacia şi ai firmelor prestatare, şi a fost criticată în trecut şi de fostul şef al Ford România, care s-a declarat nemulţumit de lipsa unei şosele de mare viteză pe această rută.
Autostrada Piteşti – Sibiu ar urma să treacă prin Băiculeşti, Curtea de Argeş, Ţigveni, Văleni, Racoviţă şi Tălmaciu, traseul fiind acum complet aprobat. În total, şoseaua se va întinde pe circa 123 de kilometri şi va costa 1,6 miliarde de euro.
Mediafax anunţă că traseul complet aprobat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va arăta în felul următor:
Secţiunea 1, Sibiu-Boiţa, de la km 0 la km 15+000, asigura legatura intre DN 7 (Defileul Vaii Oltului) prin continuarea autostrăzii existente;
Secţiunea 2, Boiţa-Racoviţă de la km 15+000 la km 43+000, leagă localitatea Boiţa cu localitatea Racoviţă;
Secţiunea 3, Racoviţă-Văleni de la km 43+000 la km 72+000, asigura continuitatea autostrazii prin Valea Baiasului făcând conexiunea dintre Defileul Oltului şi Defileul Văii Topologului;
Secţiunea 4, Văleni-Curtea de Argeş, de la km 72+000 la km 90+000 traversează Valea Topologului, face conexiunea cu localitatea Curtea de Argeş;
Secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, de la km 90+000 to km 123+037, leagă localitatea Curtea de Argeş cu oraşul Piteşti şi autostrada existentă prin valea Argeşului;
Secţiunea 6, aceasta secţiune constă în reabilitarea a 14 km de Drum Naţional, respectiv DN 73C fiind drum de legătura între Nodul Rutier Tigveni şi Râmnicu Vâlcea, precum şi construcţia a 2,5 km de drum nou.

Paşii unei autostrăzi care devine realitate în 2021

– În martie 2012 CNADNR a lansat licitaţia pentru actualizarea studiului de fezabilitate. Reprezentanţii CNADNR declarau că autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi gata în trei ani (2014-2016).
– În noiembrie 2012 CNADNR a anulat licitaţia pentru actualizarea SF-ului pentru Sibiu-Piteşti. Motivul anulării procedurii era costul prea mare al construcţiei autostrăzii. Cifrele vehiculate variau de la 3 miliarde de euro, până la 6 miliarde de euro.
– Harta proiectelor prioritare de autostrăzi până în 2018 prezentată în decembrie 2013 de premierul Victor Ponta nu includea autostrada Sibiu-Piteşti. Motivul era costul prea mare, de 3,2 miliarde de euro, care rezulta din vechiul studiu de fezabilitate, elaborat în 2008 şi expirat în 2010. De menţionat că vechiul SF fusese elaborat înainte de stabilirea standardelor de cost pentru autostrăzi.
– În varianta iniţială a Master Planului de Transport, din octombrie 2014, autostrada Sibiu-Piteşti figura ca drum expres şi urma să se realizeze după 2021. Ulterior, ministrul Ioan Rus revine cu precizări. Sibiu-Piteşti va fi construită ca o “autostradă fazată”, adică va fi construit mai întâi ca drum expres, urmând să fie transformat ulterior în autostradă. Şi termenul a fost modificat. Construcţia urma să se facă în perioada 2014-2020, potrivit unor documente despre revizuirea Master Planului General de Transport.
– În ianuarie 2015, în urma presiunilor publice, în Master Plan se prevede ca Sibiu-Piteşti va fi construit direct ca autostradă.
– În februarie CNADNR a desemnat drept câştigător al contractului pentru reactualizarea studiului de fezabilitate asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala Bucureşti – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL, însă rezultatul procedurii de atribuire a fost contestat.
– În februarie 2015 autostrada Sibiu – Piteşti apare pe locul doi ca prioritate în Master Planul de Transport
– Săptămâna trecută Sibiu-Piteşti este declarată “prioritate zero” în Master Planul de Transport şi în Strategia de implementare, după ce Ministerul Transporturilor şi-a însuşit observaţiile din partea Comisiei Europene. Mai mult, Ministerul Transporturilor promite începerea lucrărilor în 2017 şi finalizarea lor până în 2020.
– După finalizarea studiului de fezabilitate, compania de autostrăzi trebuie să facă o licitaţie pentru selectarea constructorului. Contractul va fi împărţit pe loturi, fiecare lot având câte un antreprenor.