Reguli stricte la Vaideeni

În comuna vâlceană Vaideeni 40 de persoane sunt încă în izolare la domiciliu după ce au revenit acasă din diverse colțuri ale Europei.

De asemenea, alți oameni care au sosit în ultima perioadă au fost trimiși direct în spațiile amenajate pentru carantină. În acest timp, primăria localității a distribuit 212 pachete cu alimente pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, făcându-se demersurile necesare pentru suplimentarea ajutoarelor.
“S-a respectat izolarea la domiciliu, persoanele au fost verificate zilnic, am avut o colaborare excenetă cu poliția și cu medicii de familie. S-au dezinfectat spațiile din domeniul public, zilnic avem această activitate. Cetățenii au înțeles că trebuie să stea în casă, dar la noi este o situație deosebită. Avem multe persoane care cresc animale, trebuie să mănânce și ele. Aceștia se deplasează pe baza declarației pe propria răspundere”, precizează primarul Daniel Achim Băluță.