Reguli noi la Ștrandul Ostroveni! Prețul de intrare rămâne 6 lei, dar vizitatorii nu mai pot aduce nimic din afara incintei

Primăria Râmnicului a deschis Ştrandul Ostroveni, singurul din municipiu. Vor funcţiona trei bazine, două cu apă dulce şi altul cu apă sărată. În paralel vor continua lucrările de modernizare ale bazei de agrement, în urma unui proiect pe bani europeni.

Chiar dacă nu funcţionează la capacitate maximă, vâlcenii se bucură că au unde să-şi petrească zilele toride de vară și au luat cu asalt baza de agrement încă din primele ore ale deschiderii din acest an. Prețul biletelor nu a fost modificat, 6 lei de persoană, 4 lei pentru copii dar s-au impus și reguli noi. Pensionarii și copiii sunt 5 ani au gratuit de luni până joi. Față de sezonul estival trecut, bazinul cu apă sărată a fost împrejmuit cu gard decorativ, s-au amplasat cinci duşuri pentru ieşirea din zona bazinului de apă sărată și s-au montat pavele şi gazon sintetic pe suprafaţă de 1500 m.
“Am făcut multe eforturi, dar au meritat, vâlcenii și turiștii care vin din alte orașe merită. Marea mea mulțumire este că în acest an am reușit să construim un punct termic și le mulțumesc celor de la CET. Putem să avem 10.000 de oameni la ștrand și toți vor face duș cu apă caldă, nu ca până acum, făceau primii 50 cu apă caldă, restul cu apă rece. Am pus și dușuri cu temporizator, facem așa și economie. Am îngrădit bazinul cu apă sărată, am impus și o regulă, cine face acolo baie nu are voie să iasă de acolo decât când fac duș acolo. Nu vor mai putea merge să se așeze pe sezlong cu sare. Sunt și alte reguli care vor trebui respectate, nu se aruncă nimeni în bazin îmbrăcat, nimeni nu aduce mâncare de acasă și își taie aici roșiile sau mai știu eu ce. Am apelat la o firmă de pază și aceste reguli nu se încalcă. Nu am mărit prețul la bilete, în plus pensionarii au gratis de luni până joi, iar de vineri până duminică toată lumea plătește”, ne-a declarat Mircia Gutău, primar Râmnicu Vâlcea.

“Sunt gata de plajă și apă. Primarul Gutău s-a ţinut de promisiune, de o nouă promisiune. Se văd schimbările la ștrand, mai sunt în derulare alte obiective aici, sunt sigură că și ele o să fie duse la bun sfârșit. Se poate spune că aici este marea vâlcenilor”, completează Mădălina Cotar, consilier județean.
Proiectul de modernizare al Bazei de Agrement Ostroveni are o valoare de aproximativ 7 milioane de euro, din care contribuţie locală 50%. El presupune acoperirea bazinului central şi o clădire cu bazine, saună, grotă salină, sală fitness, vestiare, grupuri sanitare, cafenea şi spaţii tehnice.

Gabi Cîrjaliu