Proiectul „Revitalizare zona urbană Nord”, depus de Primăria Râmnicului la ADR Sud-Vest Oltenia, a fost admis la finanțare
Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a transmis joi Primăriei Râmnicului o scrisoare prin care informează că proiectul „Revitalizare zona urbană Nord”, depus de Municipalitate în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021 – 2027, a trecut de etapa tehnico-financiară și a obținut 86 de puncte, ceea ce îl trimite în etapa semnării contractului de finanțare.
Proiectul în valoare de peste 25 mil. lei (din care contribuția bugetului local va fi de doar 2%, restul fiind asigurat din fonduri europene nerambursabile) vizează intervenții pe spațiile publice din zona de nord-est a cartierului Nord, în suprafață totală de peste 35.000 mp, constând în dotarea și reabilitarea parcurilor, zonelor verzi și locurilor de joacă, refacerea acceselor pietonale, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, implementarea unor sisteme de monitorizare și supraveghere, amenajarea de pavaje cu pavele permeabile sau cu dale înierbate, montarea unor sisteme de irigații automatizate, precum și realizarea de infrastructuri și echipamente specifice persoanelor cu mobilitate redusă. Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt cei peste 16.000 de locuitori ai cartierului Nord.
Un proiect asemănător, care are în vedere cartierul Ostroveni, este în analiză la ADR Sud-Vest Oltenia.