Proiecte depuse pentru accesare de fonduri europene la Vlădeşti

Extinderea de utilități, de drumuri, investiții publice care sunt concentrate în proiecte, depuse atât pentru PNI cât și pentru fonduri europene, se află pe lista de priorităţi ale primarului Cosac Adrian.
”Anul trecut am investit foarte mult în drumuri, mai ales spre satele periferice, unde deja se caută terenuri. Vrem să extindem gazele, vrem să mărim zonele de agrement, ne propunem o dezvoltare armonioasă a comunei. Știm că bugetul nostru, spre deosebire de celelalte comune limitrofe Râmnicului este unul mai mic, pentru că aici nu avem industrie. Oferim sprijin unor industrii bazate mai multe pe zona verde, eco, una care să păstreze natura”,
precizează Adrian Cosac.