Probleme la Stoilești. Primarul Ionescu o să găsească soluția de continuare a lucrărilor!

3,6 kilometri dintr-un total de 16 kilometri au fost asfaltați în Comuna Stoilești în urma unui contract câștigat prin FDI. Cum acest mod de finanțare a fost desființat de guvern, conducerea administrației locale se află în imposibilitate de a continua lucrările.

Primarul localității, Florin Ionescu, spră ca situația să fie deblocată: “Realizând doar primul strat de asfalt nu este suficient. Mai este nevoie de lucrări de dirijare a apelor, podețe șI stratul al doilea de asfalt. Din păcate, ne aflăm în imposibilitate de a continua lucrările dar vom căuta alote surse de finanțare. Trebuie să mișcăm lucrurile, fie prin fonduri guvernamentale, fie cu bani europeni”, afirmă edilul. Tot la Stoilești, două drumuri care străbat satele Geamăna și Malu vor fi astaflate cu bani de la bugetul local în timp ce alte drumuri, în total 7 kilometri, care străbat sate mai mici vor intra în reabilitare cu bani europeni.