Educația – prioritate la Sutești

Ca de obicei, primarul comunei Sutești, Carmen Lixandru, pune accent pe educație. Astfel, a fost demarat un proiect amplu de reabilitare, modernizare șI dotare a școlii I-IV din Satul Mazili.

“Contează foarte mult modul în care îi creștem pe copii, educația de acum se va vedea la maturitate. Astfel noi am demarat un proiect mare de reabilitate a școlii, copiii trebuie să se simtă ca acasă. E nevoie să fie căldură în clasă, să fie toate utilitățile necesare în școală, să învețe într-un mediu cât mai plăcut. E nevoie de un centru de informatică. Ne-am implicat foarte mult să-i ajutăm pe acești copii, pe care îi implicăm și în multe proiecte de voluntariat, în proiecte de învățarea la nivel avansat a limbii engleze. Este nevoie să ne depășim limitele. Cei mai buni copii vor pleca în Franța, în cadrul unui proiect Erasmus. Deja trei elevi au fost în Franța”, spune primarul Carmen Lixandru.