Primarul Mircia Gutău apără interesele râmnicenilor

Joi, 30 ianuarie, a avut loc prima ședință din 2020 a Consiliului Local din Râmnicu Vâlcea. Operatorul serviciului de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, societatea Romprest Energy, a cerut Consiliului Local majorarea tarifelor gunoiului menajer pentru populație de la 8,88 lei / persoană/ lună la 12,46 lei/persoană/lună.

“În ședința de Consiliu Local de astăzi am propus consilierilor să nu fie de acord cu această majorare, așadar solicitarea Romprest a picat la vot. Am propus reprezentanților operatorului de salubrizare să revină cu alte calcule, care vor fi reanalizate într-o ședință viitoare. Indiferent de presiunile care se vor crea, dacă Romprest nu vine cu o soluție favorabilă cetățenilor orașului, Primăria e pregătită să asigure curățenia în municipiu prin societatea Piețe Prest până la organizarea unei noi licitații pentru serviciul de salubritate!”, a declarat edilul șef al municipiului.

Edilul şef a admis că există motive pentru care se poate solicita o majorare – creşterea de la 1 ianuarie 2020 a contribuţiei pentru economia circulară de la 30 lei la 80 lei/tona de deşeuri (bani care ajung la Fondul de Mediu) sau creşterea tarifelor la staţia de sortare ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie – dar a subliniat că ”la persoanele fizice nu ies calculele!”.

”V-am ascultat cu atenţie, dar i-am ascultat pe cetăţenii municipiului cu mai multă atenţie”, a mai declarat primarul Gutău în contextul discuţiilor de peste 40 de minute pe marginea acestui subiect. (T.G.)