Investiții în derulare la Budești

Comuna vâlceană Budești continuă ritmul alert al dezvoltării infrastructurii, așa cum a fost și în anii trecuți. Primarul Ionel Vlădulescu este mulțumit de stadiul lucrărilor și zilnic merge pe teren pentru a vedea la fața locului cum merg treburile: “Sunt în acest moment în derulare trei investiții importante. Avem trei străzi care se modernizează, în Satul Bercioiu, de asemenea amenajare rigole și colectarea apelor pluviale în Satul Andronești și de trei străzi în Satul Budești, chiar în spatele primăriei, unde se execută lucrări de colectare a apelor pluviale și extinderi de lucrări de canalizare. Mai avem o lucrare de modernizare drum, aproape de finalizare, în Satul Ruda”.

Marea problemă a comunei rămâne alimentarea cu gaze naturale. ”Am făcut toate demersurile necesare. Sperăm ca până la urmă totul să se rezolve, stăm bine la capitolul infrastructură dar acesta este marele nostru of, avem nevoie de această rețea de alimentare cu gaze naturale”, conchide Vlădulescu.