Primarul Cătălin Avan aplaudă o decizie a Guvernului importantă pentru mii de vâlceni

“Veste foarte bună pentru păușeșteni! Guvernul României, a aprobat prin hotărâre, ca visul nostru de a aduce gazele în casele noastre să devină realitate! https://energie.gov.ro/doua-proiecte-de-investitii-in…/ Conducta de gaze, care pornește de pe platforma chimică Govora și va ajunge in localitatea Tetila, din județul Gorj a fost declarată obiectiv de importanță națională. Deja măsurătorile topografice au fost finalizate, va începe proiectarea imediat după Anul Nou și credem că în 2025, primele locuințe vor fi racordate la această rețea . Vestea și mai bună este că vor începe lucrările din ambele capete, urmând ca după realizarea fiecărui tronson de 14-15 km , să existe posibilitatea de a furniza gaz in primele localități, nemaiașteptându-se finalizarea întregii rețele! Rețeaua va intra in localitatea noastră prin Cernelele dinspre mănăstirea Surpatele, merge spre sonda Cruci Barcanele, coboară pe lângă Uzina de apa Barcanele, va traversa râul Otăsau, urcând pe Coastele Cernii, spre Pietrari-Tomșani. Mulțumesc colegilor primari, pentru unitatea în eforturi. Nu a fost ușor sa convingem Transgazul, că e nevoie ca de aer, să finanțeze aceasta investiție uriașă de aproape 200 milioane euro. S-au bătut pentru ca această rețea, să devină din vis realitate: Nicolae Sărdărescu /Horezu, Nicolae Moraru/Pietrari, Daniel Paraschiv /Frâncești, Puiu Banacu/Bărbătești, Daniel Baluță/Vaideeni, Toma Peștereanu /Costești, Sorin Romcescu/Slătioara, Fredi Dumbravă /Stoenești și subsemnatul! Mulțumim d-lui președinte Constantin Rădulescu și d-lui deputat Cristian Buican pentru sprijinul nemăsurat ce l-am primit! Eu mulțumesc personal și domnului director general TransGaz, Sterian Ion și fostului ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, consăteanul nostru!…” este mesajul emoționant al unui edil care și-a respectat mereu promisiunile făcute alegătorilor, Cătălin Avan. (T.G.)