PRIMĂRIA VAIDEENI: CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ DESTINATE PERSOANELOR CARE DORESC SĂ ÎNFIINȚEZE UN PUNCT GASTRONOMIC LOCAL (PGL)
Pentru a veni în sprijinul gospodăriilor din zona rurală, Agenția Națională a Zonei Montane prin Centrul de Dezvoltare Montană Vaideeni va organiza, în perioada 02-05 aprilie 2024, cursuri de formare profesională pentru persoanele care doresc să înființeze un Punct Gastronomic Local.
Punctele gastronomice locale = unităţi reprezentate de bucătăriile particulare din incinta locuinţelor din mediul rural, unde se prepară şi servesc produse culinare, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane; produsele culinare trebuie preparate din materii prime provenite cu preponderenţă din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, precum şi de la producătorii locali sau din unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (Ordin 111/2008 ANSVSA).
Cursurile sunt gratuite și se derulează pe parcursul a 4 zile, au o durată de 24 ore și sunt finalizate cu acordarea unui atestat de participare.
Persoană de contact : – Măriuca Roșianu- telefon 0744296460