Primăria Mihăeşti, model de transparenţă pentru administraţiile vâlcene

Nu credem că există jurnalist care să fi avut treabă pe la Primăria Mihăeşti şi să nu-l fi întrebat pe edilul Constantin Bârzăgeanu de ce toţi funcţionarii au uşile deschise, iar uşa de la biroul primarului este legată permanent de mânerul unui dulap.
Primarul a reuşit să modernizeze şi să eficientizeze clădirea, dar în acelaşi timp să-i determine şi pe toţi funcţionarii să lucreze efectiv opt ore.
Acesştia sunt permanent sub privirile celor ce vin în instituţie să rezolve probleme.
“La parter intră frigul mai ales acum iarna aşa cp nu putem ţine uşile deschise la birouri în schimb pereţii birourilor sunt de sticlă. De sus până jos, să-i vadă lumea pe cei pe care-i plătesc din taxele lor ce fac la servici”, spune primarul. La etaj toate birourile au uşile deschise, inclusiv biroul primarului şi viceprimarului.
La cea mai recentă vizitp l-am găsit pe primar citit şi subliniind un articol din ziarul nostru. Era mirat că într-o localitate din apropiere primarul fuge de la şedinţele de consiliu spre final pentru a nu răspunde întrebărilor puse de cetăţeni.
“Nu pot crede aşa ceva. Şi la noi când este şedinţă de consiliu vin cetăţeni, nu mulţi,dar vin, pentru că au probleme. Eu am obţinut aprobarea consilierilor să rezolvăm, să-i ascultăm la începutul şedinţei pe oameni, să ne spună ce doresc şi să-i ajutăm cu toate informaţiile necesare şi abia apoi ne desfăşurăm şedinţa. Vedeţi, este foarte simplu de lucrat cu cetăţeanul dacă acesta vede că stai permanent la dipsoziţie, că este primit şi rezolvat rapid şi că funcţionarii lucrează transparent pentru binele localităţii”, ne-a spus primarul din Mihăeşti. (T.G.)