Primăria Comunei Popești – colaborare perfectă cu președintele CJ Vâlcea

Aurora Măgură, primarul Comunei Popești, va intra în istoria locală pentru reușitele din acest prim mandat.

După ce a reușit să schimbe radical fața comunei, să achite mare parte din datoriile imense lăsate de iresponsabilele administrații anterioare, să promoveze proiecte importante care au obținut finanțare pe PNDL 2, doamna primar Aurora Măgură implementează proiecte edilitare importante și colaborează perfect cu autoritățile județene. S-a ocupat de reabilitarea dispensarului, de reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural, a școlilor din localitate, de introducerea alimentări cu apă și acum de asfaltări.
Am găsit-o miercuri, 10 iulie, la intersecția DN 65 C cu DJ 675 F, adică intersecția spre Cotoșmanu, discutând cu președintele Constantin Rădulescu ce se afla în zonă pentru a verifica stadiul asfaltărilor.
“Am găsit înțelegere totală la actuala conducere a CJ Vâlcea care ne-a și sprijinit de mai multe ori în ultimii ani. Acum am explicat că pentru siguranța locanicilor, dar și a tuturor care tranzitează comuna noastră este nevoie de un sens giratoriu în această intersecție. Ar fluidiza și traficul rutier și ar evita producerea unor accidente rutiere. Domnul președinte a înțeles imediat situația, a cerut date suplimentare și ne-a promis sprijin”, afirmă Aurora Măgură.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat, că se impune amenajarea unui sens giratoriu, date fiind valorile de trafic crescute în ultimii ani, atât pe DJ cât şi pe DN:
„În ultimii ani, valorile de trafic, atât pe DN 65C, dar mai ales pe DJ 677F au crescut considerabil. Mai ales că ultimul asigură legătura dintre Râmnicu Vâlcea şi majoritatea comunelor din sud-vestul judeţului, iar drumul naţional cu Horezu. Activitatea economică a implicat o creştere a traficului de marfă şi de transport de persoane în acest punct Cotoşmanu şi este clar, se impune un sens giratoriu, mai ales că intersecţia este una destul de dificilă şi prezintă riscuri de accidente”. ( T.G.)