Portret de lider adormit al Parlamentului României

Mai mulţi cunoscuţi de-ai mei m-au interpelat pe facebook şi m-au întrebat cine este acel senator care dormea la şedinţa de buget şi cum a putut ajunge el vicepreşedinte de Senat. Extrem de cunoscut în Cluj datorită scandalurilor permanente în care a fost implicat, scanadaluri care au culminat cu revolta membrilor fondatori ai USR Cluj împotriva acestui individ pe care l-au acuzat că a preluat puterea nedemocratic, senatorul Mihai Goţiu este cvasinecunoscut vâlcenilor.

El este un produs al sistemului democratic din România care permite, din când în când, ca în Parlament să intre şi câte un partid nou, un partid în care ascensiuena pe listele de candidaturi nu este decât un joc al hazardului, un joc de noroc (cum a fost PPDD la un moment dat).
Anul trecut a intrat în Parlament acest USR mediatizat intens de o parte a presei care l-a considerat un partid soluţie la problemele de corupţie din vechile partide, un partid care promova oameni noi fără experienţă politică. În urma algoritmului partidele primesc funcţii în birourile permanente ale celor două camere al căror număr este proporţional cu mandatele obţinute.
Aşa a ajuns Mihai Goţiu vicepreşedinte al Senatului României. (Probabil între senatorii USR nu era unul mai capabil!).
Le înţeleg stupefacţia vâlcenilor care au văzut că un individ slinos, certat rău cu frizerii după barba neîngrijită şi pletele ce par permanent nespălate, îmbrăcat cu o pereche de blugi, care doarme profund într-o şedinţă în care se discută bugetul ţării, iar televiziunile îl prezintă ca vicepreşedinte al Senatului.
A doua zi mai multe posturi tv îl arătau, la fel de neîngrijit, alergând pe culoarele Parlamentului după preşedintele Klaus Iohanis şi încercând să se facă remarcat de acesta.
Mihai Goţiu este din 2010 analist-comentator la VoxPublica (platformă de comentarii, bloguri şi opinii, pe site-ul Realitatea TV).
În noiembrie 2013 Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Cluj i-a deschis lui Mihai Goţiu un dosar de cercetare penală (nr. 163.674/10.262/P/2013) cu acuzaţia de „instigare publică”. 
Iar presa locală din Cluj l-a prezentat deseori ca un individ pus mereu pe scandal cu alţi jurnalişti locali sau bucureşteni. Elocvent în acest sens este articolul următor:
http://www.ziardecluj.ro/mihai-gotiu-confiscat-usr-cluj-ne-pus-stare-de-adversitate-cu-presa-transformat-partidul-falanga-anti-ro.
După ce l-aţi lecturat vă puteţi face o imagine despre unii lideri ai actualei opoziţii şi puteţi înţelege de ce trăim vremuri extrem de tulburi în care cei de la Putere pot promova discreţionar oameni nepregăţiţi şi cu grave lacune de comunicare, cum este Ministrul Iordache, dar şi ministrul Agriculturii care propune să luăm lâna de la 12 milioane de oi câte are România şi să facem 12 milioane de plapume pentru săraci, iar cei din opoziţie nu au cadre de rezervă care să propună o alternativă eficientă la actuala putere decât pe unii ca Mihai Goţiu, Nicuşor Dan sau Raluca Turcan, Eugen Tomac.

Traian GUMINSKI
Foto sursa CANCAN