Pompierii vâlceni au salvat o persoană de la înec

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi sâmbătă, 5 martie, la ora 10.02, pentru salvarea unei persoane căzută în râul Olt, pe raza localităţii Rm. Vâlcea în apropierea străzii Libertăţii.

S-a intervenit cu o barcă pneumatică pentru salvarea numitului G. ION, în vârstă de 63 ani, care a căzut în râul Olt de pe o plută improvizată în timp ce pescuia. După scoaterea din apă, acesta a fost preluat de către un echipajul SMURD şi transportat la UPU Vâlcea în şoc hipotermic.