Pompierii, în control la biserici

Premergător Sărbătorilor de Paşti, angajaţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea desfăşoară o serie de controale la unităţile de cult de pe raza judeţului.

În activităţile de control, au fost angrenate componentele preventive ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă ale administraţiilor, operatorilor economici şi factorii responsabili din cadrul cultelor religioase.
Pe parcursul slujbei de Înviere, cadrele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea vor asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor la bisericile cu afluenţă mare de persoane, iar la Arhiepiscopia Râmnicului şi Catedrala “Înălţarea Domnului” va fi prezentă şi câte o autospecială.
Un rol deosebit de important, în evitarea evenimentelor nedorite, îl au cetăţenii deoarece aceştia trebuie să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor specifice acestei perioade.
Pentru siguranţa dumneavoastră, în perioada sărbătorilor pascale respectaţi următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor:
• Accesul persoanelor în incinta lăcaşurilor de cult se va face în limita capacităţii construcţiilor respective;
• Pe timpul slujbelor religioase uşile de acces/evacuare vor fi menţinute în poziţie deschisă;
• Utilizarea lumânărilor aprinse în lăcaşul de cult se va face cu atenţie, la distanţă de siguranţă de persoanele din jur, evitând contactul cu hainele sau părul acestora;
• Parcarea autoturismelor personale în apropierea bisericilor /mânăstirilor se va face astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau intervenţia echipajelor serviciilor de urgenţă;
• Transportul la domiciliu al lumânărilor aprinse, „lumina sfântă”, se va realiza numai cu ajutorul unor protecţii speciale, realizate din materiale incombustibile;
• Se va evita transportul lumânărilor aprinse în mijloacele de transport public sau personal;
• Amplasarea lumânărilor şi candelelor în încăperi se va face cu ajutorul unor suporţi care nu se pot aprinde şi la distanţă de perdele, draperii, ornamente sau alte obiecte şi materiale combustibile;
• Nu lăsaţi mijloacele de prepararea hranei în funcţiune (aragazuri, sobe, etc.).
Dorim ca zilele libere să fie însorite şi să vă prilejuiască ieşiri în mijlocul naturii, excursii în care este bine să respectaţi următoarele reguli generale:
• nu faceţi focul în apropierea pădurii sau alte zone, de unde flăcările ar putea genera un incendiu cu urmări grave;
• nu lăsaţi nesupravegheată vatra de foc şi nu uitaţi să stingeţi jarul la plecare;
• nu aruncaţi la întâmplare ţigările aprinse.