Poliţiştii rutieri avertizează: PE VREME REA, CONDUCEŢI PRUDENT!

În contextul avertizărilor meteorologice, pentru o călătorie în siguranţă, Inspectoratul de Poliţie judeţean Vâlcea recomandă celor care pornesc la drum în această perioadă, să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.

Pentru o călătorie sigură la întoarcerea din vacanţa de iarnă şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
Demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv pentru a evita derapajul!
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Încălcarea acestor prevederi legale, este sancţionată de poliţiştii rutieri cu amendă, care, vor reţine totodată certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând şoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile
Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei nu este indicat să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor!
Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanţă suficientă faţă de celelalte vehicule paticipante la trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiţii de siguranţă în caz că acest lucru este necesar.
De asemenea, recomandăm pietonilor să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!
Drum bun!