Poliţişti mai mulţi pe străzi!

Începând de astăzi şi până la începutul luni septembrie, poliţiştii în colaborare cu Poliţia Locală şi structurile de jandarmi vor intensifica activităţi cu caracter preventiv în trafic având ca scop responsabilizarea conducătorilor auto, dar şi a pasagerilor mopedelor, motocicletelor şi autovehicule privind importanţa şi obligativitatea respectării legii.

Astfel că forţele de ordine vor acţiona, la nivel local, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi a încălcărilor normelor privind relaţiile sociale, precum disconfortul fonic. Totodată se va urmări menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică prin prevenirea comiterii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a celor săvârşite cu violenţă. Poliţiştii vâlceni vor desfăşura şi activităţi preventive, având ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele accidentelor rutiere cauzate de încălcarea de către aceştia a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Un element de noutate în activităţile desfăşurate de către forţele de ordine, va fi în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde se va acţiona „în timp real”. Astfel că, operatorii din cadrul Poliţiei locale Râmnicu Vâlcea vor monitoriza zone cu risc accidentogen din municipiu, urmând să anunţe echipajele din teren cu privire la eventuale încălcări ale legislaţiei.