Administraţie eficientă la Şirineasa

Prea mulţi ani la Şirineasa s-a făcut cultul personalităţii unui primar egocentric şi s-a lăudat lumea cu o echipă de fotbal. Iată că în sfârşit în comună se mai face şi treabă. Proiectul de asfaltare a peste 7 kilometri de drumuri din Şirineasa se apropie de final.

A mai rămas nemodernizată uliţa Lungan Coman, care se întinde pe 400 de metri şi o porţiune de drum de 700 metri, din DC 118 Ciorăşti-Valea Alunişului. „Mai avem puţin şi terminăm şi acest proiect. Anul trecut, când am rămas primar interimar, stadiul lucrărilor era undeva la 32 la sută. Înainte de campania electorală am ajuns până la 57 la sută. Am oprit lucrările pentru că am avut o sesizare din parte unui cetăţean. Bineînţeles s-a dovedit că s-a lucrat conform legii şi nu am avut probleme. Apoi s-a intrat în campanie, iar în ultimele două săptămâni din aceasta nu am vrut să mai continui, ca să nu se interpreteze, să fiu acuzat că îmi fac campanie pe banii statului.
Imediat după alegeri, am chemat constructorul şi am reluat lucrările. Acum suntem la 90 la sută. Am şi plătit la timp, nu au fost probleme din acest punct de vedere. Banii ne-au fost decontaţi imediat. Mai avem o situaţie de lucrări pentru ce am realizat de cinci miliarde. Vor intra şi aceşti bani pentru a plăti constructorul. Valoarea întreagă a proiectului se ridică la aproximativ 51 miliarde lei vechi”, a afirmat Ion Streinu, primarul din Şirineasa.
O altă preocupare a edilului este curăţenia în localitate. “Vreau să rog toţi locuitorii comunei noastre să înţeleagă că trebuie să facă curăţenie în dreptul proprietăţilor. Decolmatarea şanţurilor, cosirea ierburilor şi buruienilor, tăierea tufărişurilor şi a arbuştilor, curăţirea pomilor fructiferi de pe lângă garduri, văruirea capetelor podeţelor, sunt obligaţii pe care trebuie să le aibă oricare dintre noi. De asemenea, aruncarea gunoaielor pe marginea apelor, pe diferiţi torenţi (hududoaie cum le spunem noi la ţară) este interzisă. Persoanele care nu deţin contracte cu firma de salubrizare vor fi sancţionate conform legislaţiei în domeniu, iar persoanele care vor fi depistate că au apele menajere de la băi în rigolele drumurilor, sau în alte locuri decât canalizare sau fose personale, vor fi de asemenea sancţionate. Prin dispozitia mea, o comisie din primărie, condusă de viceprimar, va controla întreaga comună, şi acolo unde sunt nereguli voi respecta legea la sânge. Haideţi să ne civilizăm!”, este apelul pe care îl lansează primarul Streinu locuitorilor din Şirineasa.