Pod nou în punctul Honcioiu la Mateești
O nouă lucrare importantă pentru comunitatea locală din Comuna Mateești a fost finalizată. Este vorba despre un pod construit într-un punct cheie al comunei, lucrare la care primarul Cosmin Anghelescu ține mult.
“În timp ce unii fac și desfac alianțe, fac sesizări și aruncă în administrația publică locală cu noroi, noi suntem la datorie. În punctul la Honcioiu am construit un pod nou, cu finanțare prin Programul Național Anghel Saligny, asfaltăm stratul al doilea pe platforma podului. De asemenea, am construit o rigolă betonată pentru a descărca apele pluviale. Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Vâlcea pentru partea de cofinanțare la acest proiect. În 2020 m-ați votat convinși fiind că mă voi ține de promisiuni. Iată-ne ajunși la final de mandat, când eu vă arăt cu fapte că ceea ce v-am promis, am realizat. Fără a intra în polemici cu adversarii care joacă murdar, sunt pe teren și vă demonstrez că eu și echipa mea ne-am ținut de cuvânt și, de asemenea, v-am fost alături de fiecare dată când a fost ceva de rezolvat. Desigur că au fost unele inconveniente cu lucrările pentru canalizare, însă ne-am străduit să reparăm totul cât de repede, după cum puteți vedea deja. Vă mulțumesc! Am fost și voi fi mereu în slujba dumneavoastră!”, spune edilul de la Mateești.