Peste 50 de urşi flămânzi ameninţă gospodăriile din Perişani

Mii de locuitori ai satelor din România îşi văd gospodăriile, culturile şi animalele distruse de urşi, lupi şi mistreţi. Ţara noastră are în prezent cele mai multe animale sălbatice din Uniunea Europeană şi legislaţia actuală nu apără proprietatea fermierilor şi nici nu îi ajută să primească despăgubiri. În Vâlcea una din cele mai afectate comune este Perişani. Iată cum explica în 28 octombrie primarul Ion Sandu situaţia gravă din Ţara Loviştei.

“Astăzi în satul Surdoi timp de 8 ore, 15 oameni au păzit o femelă urs care în căutare de hrană a rămas prinsă în sârmele unui gard într-o livadă unde noaptea trecută a venit să mănânce din fructele târzi ale toamnei (mere și pere), ultimile din acest an pentru că în perioda următore va veni iarna. La ora 9.30 am primit un telefon de la un cetățean al satului că un proprietar de livadă, când a mers să-și ducă bovinele din gospodărie la pășunat în grădina cu princina a dat peste animalul sălbatic înțepenit în gard, a avut noroc că fiara nu a scăpat din prinsoare când el a apărut la cca 5 m de această vietate sălbatică, sigur nu ar mai fi scăpat cu viață căci, animalul era speriat și totodată rănit de tăieturile sârmelor ce-i încorsetau mijlocul corpului și piciorul drept din spate, l-ar fi sfâșiat pe loc. Am anunțat imediat toate autoritățile ce trebuiau să intervină în asemenea situații și tot au trecut 3 ore până au venit specialiștii să-l tranchilizeze, după această operație a trebuit ca 10 oameni reprezentanți ai jandarmeriei, asociației de vânătore, primăriei și poliției să-l păzească până se trezește, ca la plecare din grădină spre pădure să nu atace pe cineva, chiar dacă toți locuitorii din zonă erau anunțați despre pericol, după 5 ore animalul și-a revenit și la ora 17.30 a pornit amețit către habitatul lui, Parcul Național Cozia. Din această povestioară nu reiese că a fost ceva grav dar dacă privim lucrurile cu multă atenție și-n perspectivă putem vorbi de faptul că comunitatea locală din Perișani a avut deja probleme cu porcii mistreți sau urșii din parc ba chiar și din afara acestei rezervații, din partea Masivului Făgăraș urșii au omorât ]n satul Mlăceni și Poiana câteva bovine adult și anul trecut și-n acest an, fără ca un singur proprietar de animal domestic să primească un leu despăgubire, chiar dacă noi reprezentanții autorității locale din Perișani ne-am implicat în ai ajuta să -și întocmească dosarele, toată munca noastră s-a blocat la Ministerul Mediului în Departamentul cinegetic al acestuia. Din evidența Asociației de Vânătoare Artemis și a celor de la Parcul Național Cozia reiese că-n acest moment în localitatea Perișani trăiesc peste 50 de urși, 10 în parc și peste 40 în restul zonei, ceea ce face ca teritoriul de hrană al acestora să fie categoric insuficient, până în această perioadă animalele respective au mai găsit hrană în pădure sau livezile oamenilor, ce vor face de aici înainte până la primăvară, sigur vom mai avea evenimente cu pericole de atacuri în gospodării, cine ne va proteja căci Legea 407/2006 ce se ocupă de vănătoare și fondul cinegetic nu prevede nicio protecție umană ba dimpotrivă protejează doar animalele sălbatice, sau mai mult, se dorește înființarea altui parc național în zonă în Munții Făgăraș, dacă tot protejăm animalele de ce nu le creem și împrejmuire de siguranță să nu mai aibă contact cu latura umană. În ce țară trăim, cine va avea curaj să pună măcar odată la punct câțiva aiuriți de ONG – ști care stau la originea proiectelor de lege ce se votează aiurea în parlament, care trăiesc în mijlocul orașelor și nu dau nas în nas cu aceste fiare sălbatice să-și dea seama de realitate?”. (T.G.)