Deputatul Eugen Neaţă anunţă votarea unei legi importante pentru studenţi

Marţi, 29 octombrie, deputaţii au reuşit să voteze mai multe iniţiative importante deşi Paramentul a fost ocupat cu audierea celor propuşi să facă parte din noul Guvern. Deputatul social democrat Eugen Neaţă a dat câteva informaţii despre cea mai importantă lege votată.

“Astăzi, în ședința plenului Camerei Deputaților (cameră decizională), am votat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.
Proiectul a trecut cu 225 de voturi.
Este important ca săptămâna viitoare, mai exact luni, președintele să promulge legea, astfel încât marți sau miercuri această lege să fie operațională pentru desfășurarea rezidențiatului.
Orice zi întârziată determină amânarea examenului.
Acesta nu s-a putut susține mai devreme, întrucât ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății nu a putut fi semnat, din cauza faptului că președintele țării a refuzat sa numească ministrul propus la Educație.
Proiectul de lege elimină obligația ca ordinul, pentru examenul din 2019, să fie semnat și de ministrul Educației.
Partidul Social Democrat susține tinerii din România. Încă o dată, cu toate piedicile puse, am reușit să trecem o lege, astfel încât tinerii sa nu aibă de suferit!
Pe această cale vreau să asigur Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) care mi-au semnalat importanța rezolvării acestei probleme majore de tot sprijinul și deschiderea mea cu privire la probleme pe care le întâmpină.
Astăzi, am reușit să rezolvăm această situație din care au avut de suferit toți rezidenți și care putea fi evitată dacă președintele României semna decretul de numire al ministrului Educației”, afirmă deputatul Eugen Neață.