Pescuit ilegal la Orlești și Drăgoești

În noaptea de 8/9 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol.

În urma verificărilor efectuate, au fost depistați în flagrant delict, în localitățile Orlești și Drăgoești, 4 persoane, din localitatea Ionești, județul Vâlcea și localitatea Verguleasa, județul Olt, care pescuiau ilegal pe râul Olt.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 modificată, privind pescuitul și acvacultura.

De asemenea, au fost confiscate următoarele bunuri: 37 plase de pescuit și cantitatea de 458 kg de pește speciile crap, șalău și caras, bunuri cu o valoare de aproximativ 28.500 lei.