Perspective pentru un turism accentuat în comuna Muereasca

Localitatea este superbă, beneficiind de frumuseți naturale deosebite și de un interes constant arătat de mulți ortodocși din toată lumea datorită Mănăstirii Frăsinei.
Dar județul nostru are multe localități care atrag turiști. Printre ele se numără cele două orașe stațiuni Băile Olănești și Călimănești.
Ei, bine, turiștii veniți pe perioade mai lungi pentru tratament balnear în cele două stațiuni ar putea trece prin Muereasca, dacă legăturile rutiere dintre comună și stațiuni ar deveni moderne și mai accesibile. Desigur că pentru cineva cazat în una dintre stațiuni, ar deveni interesantă o excursie de o zi în cealaltă stațiune trecând prin Muereasca.
În luna aprilie, primarul Ion Ungureanu, a pietruit drumul până în Plai, în satul Șuta, drum ce are posibilitatea de a face o a doua legătură cu Băile Olănești: „În această zonă s-a sfințit și o troiță. Alimentarea cu apă s-a finalizat, iar în Șuta am făcut extinderi ale rețelei. Pe de altă parte, Consiliul Local al comunei Muereasca a aprobat depunerea cererii de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” pentru obiectivul de investiţii „Modernizare reţea de drumuri comunale în comuna Muereasca”, la valoarea de 8,5 milioane de lei”, precizeaza primarul Ion Ungureanu.
Anul acesta numărul celor care au venit în localitate cu ocazia sărbătorilor pascale, dar și recent cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, a fost în creștere. (T.G.)