Palatul Copiilor Rm- Vâlcea – gazda a două concursuri: Concursul Naţional de Ecologie şi Protecţia Mediului “Să iubim natura” şi Concursul Interjudeţean de Artă Decorativă “Meşteşuguri, tradiţii si tehnici de lucru”

În perioada, 19-21 octombrie 2018, Palatul Copiilor Mun. Râmnicu Vâlcea a fost gazda a două concursuri: Concursul Naţional de Ecologie şi Protecţia Mediului “Să iubim natura”, ediţia a-IX-a sub coordonarea prof. Felicia Blidaru şi Concurs Interjudeţean de Artă Decorativă “Meşteşuguri, tradiţii si tehnici de lucru”, ediţia a-XII-a coordonat de prof. Sandu Mihaela.

Concursurile s-au desfăşurat sub două forme: indirectă şi directă. Participarea indirectă a constat în trimiterea de lucrări pentru următoarele secţiuni: referate, proiecte ecologice şi artă vizuală, în care au fost folosite mai multe tehnici de lucru: pictură, desen, grafică, colaje, modelaj, art-string, tablouri decorative, afişe, postere, pliante, obiecte şi jucării din materiale reciclabile şi din natură, ikebana, quilling, fotografii, machete, împletituri, măşti, etc. La participarea indirectă s-au primit lucrări din peste 25 de judeţe. Tema concursului de ecologie din acest an a fost: “Verde, viaţă, viitor!”, iar tema concursului de artă a fost: “Culorile toamnei!”.
Participarea directă a constat în ateliere creative de lucru: realizarea de obiecte decorative şi jucării din materiale reciclabile şi din natură şi alte tehnici. În cadrul atelierelor au participat 22 echipaje din: Braşov (CCVictoria-prof.dir. Bertea Camelia), Mureş ( CC Sighişoara-prof. dir. Adj. Fulop Eugenia), Alba (CC Sebeş-prof. dir. Cotea Corina), Argeş (PC Piteşti-prof. Georgescu Daniela), Dolj (P C Craiova-prof. Oprea Mariana), Gorj (CC Motru-dir. prof. Nistoran Elena), Olt (PC Slatina-prof. Bolocan Carmen), Sibiu (PC Sibiu-prof. Teleabă Roxana), Dâmboviţa (CC Moreni-prof. Sandu Rodica), Teleorman (CC Roşiori de Vede-prof. Vilău Adriana, prof. Dobre Valentina) Vâlcea (PC Mun. Rm. Vâlcea – prof. Bobocu Mihaela, prof. Rotaru Liliana, prof. Tîrcă Gheorghe, prof. Blidaru Felicia, prof. Luţă Adrian, prof. Sandu Mihaela, CC Călimăneşti – prof. Talpoş Gheorghe, CC Horezu – prof. Avram Iuliana, prof. Sima Cristian, CC Drăgăşani – prof. Costache Nicoleta, Şcoala Gimnazială “N. Bălcescu”, Drăgăşani-prof. Luţă A.).
Criteriile de selecţie a lucrărilor au fost originalitatea, creativitatea, utilitatea şi complexitatea acestora. Au fost premiaţi elevii cei mai creativi, pe categorii de vârstă, în cadrul fiecărei secţiuni.
Parteneri şi sponsori care au contribuit la buna desfăşurare a concursurilor au fost: Liceul Tehnologic “Căpitan Nicolae Pleşoianu”, Administraţia Naţională Apele Române – ABA-OLT,, Consiliul Judeţean Vâlcea – Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea, SC Diana SRL, Premier Restaurants Romania SRL Cozia-Valcea (McDonald’s), Veve (Ana Ipatescu) şi SC Carrefour S.A.