Organizaţia Salvaţi Copiii face azi o donaţie importantă în Vâlcea

În 67 de maternități, pe care Salvați Copiii le-a dotat până acum, copiii care se nasc prematur au o șansă în plus la viață. Medicii care luptă pentru a-i salva au la îndemână aparatura necesară pentru ca prematurul să poată respira și deveni mai puternic.

Organizația Salvați Copiii România a demarat al cincilea an al campaniei de combatere a mortalității infantile.
Pentru prima oară ajungem la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea și vom dona secției de neonatologie, un incubator și un ventilator de suport respirator.
La eveniment vor participa doamna Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii și Amalia Năstase, ambasador campanie, precum și reprezentanții spitalului.
Va avea loc şi o conferință de presă, azi, 15 mai, la ora 13.00, în sala de raport a Spitalului Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, Strada Remus Bellu, nr. 3.