Ocnele Mari – oraşul unde odată pământul şi-a cerut tributul, se dezvoltă miraculos

Peste două mii de ani de exploatare a sării au trebuit să treacă pentru ca pământul să înceapă să îşi ceară tributul. Odată staţiune recunoscută pentru efectele miraculoase ale ţării, care aducea sute de turişti pentru tratament la lacurile cu sare, acum mai bine de zece ani prăbuşirile au adus nefericire localnicilor de aici. În ultimii ani însă, Ocnele Mari a început să îşi schimbe imaginea. Dacă înainte aici pământul o lua la vale, era prăpăd, oameni cu gospodării frumoase trebuia să le abandoneze, acum locul este din ce în ce mai căutat de investitori, străzile sunt asfaltate, iar clădirile parcă se învârt după soare.

Saramura ocne
Cantitatea imensă de sare extrasă în perioada 2000 – 2005 avea să fie fatală localnicilor, cei de atunci negândindu-se deloc la consecinţele unei exploatări imense. „Capacitatea de producţie a crescut de la 35.000 de tone la 850.000 de tone, după care a crescut la 2.450.000 de tone. Într-un singur an se extrăgea o cantitate echivalentă cu ceea ce a scos mina de la Ocniţa în perioadă de o sută de ani. Aşa că vă daţi seama…”, mărturisea Tiberiu Constantinescu, un inginer care a urmărit acest fenomen al exploatării timp de aproximativ 40 de ani, present în 2005 la o şedinţă a Colegiului Prefectural din Rm. Vâlcea. Momentul cel mai dramatic a fost pe 12 septembrie 2001, când câmpul II sonde de la Ocnele Mari a înhiţit un sat întreg de case, satul Ţeica. Oameni plângând urmărind o groapă imensa în mijlocul oraşului, priviri împietrite, o imagine de coşmar care a urmat în anii următori când bucăţi de pământ erau înghiţite din ce în ce mai mult sub ochii primarului de atunci, Gheorghe Radu, care îşi pierduse orice speranţă că acest oraş va mai avea măreţia de altădată. Peste 120 de familii au fost afectate de-a lungul timpului şi au pierdut lupta cu pământul pe care s-au născut. În prezent, nu sunt îngrijorări cu privire la posibilitatea apariţiei unor scufundări neprevăzute.
După mulţi ani în care am străbătut uliţele pline de saramură, în care am cunoscut oameni care îşi strigau durerea, am văzut o altă imagine a oraşului de altădată. Un oraş în care străzile sunt asfaltate, iar pământul este verde. Multe dintre denumirile acestor străzi sunt Florilor, Lalelelor, Căpşunilor etc, străzi care altădată nu aveau nici o legătură cu civilizaţia. Acum însă parcă totul începe să prindă contur la Ocne.
Ocnele Mari 1_640x258
Străzile odată pline de saramură sunt asfaltate

40 de obiective de investiţii are în plan actualul primar, Petre Iordache, secondat de consilierul său personal, nimeni altul decât Gheorghe Radu, fostul primar care s-a luptat cu pământul, să finalizeze până la începutul lunii iunie în oraşul Ocnele Mari. Este conştient că s-ar putea să nu le poată duce la bun sfârşit pe toate, din cauze independente de voinţa sa, însă edilul şef este decis să încerce şi să-şi pună toată forţa şi dibăcia în a oferi locuitorilor un confort sporit în localitate.
„Vă spun cinstit că este posibil să nu le pot finaliza pe toate, însă, poate, s-au mai adăugat altele care nu fuseseră programate la început de an, din motive care nu-mi aparţin. Unele dintre cele 40 de obiective n-au primit acceptul consiliului Local, pentru că ştiţi, înainte de campanie, de alegeri, se ascut săbiile”, a precizat edilul şef al oraşului ocnele Mari.
În ultimii opt ani, au fost realizate 23 de obiective în localitate, s-a introdus apă potabilă pe 8,3 kilometri, canalizare pe 1 kilometru şi sunt în curs de execuţie alţi 10,5 kilometri de canalizare şi 8,5 kilometri de reţea de apă potabilă. Tot primarul Petre Iordache a reuşit introducerea reţelei de gaz metan pe 8 kilometri, în trei etape, având programată şi etapa a patra. Când a preluat frâiele administraţiei locale din Ocnele Mari, exista un procent de 20 la sută de străzi asfaltate în localitate. Acum, după 8 ani, procentul a crescut la 85 la sută, fiind asfaltaţi încă 17 kilometri de drumuri. Un lucru important pe care primarul Iordache l-a făcut la Ocnele Mari a fost crearea unui serviciu de Administrare a Domeniului Public, dar şi dotarea acestuia cu utilaje. Bineînţeles că planurile primarului sunt multe şi măreţe, unele pe termen scurt, altele pe termen lung, dar important este că are putere de muncă şi idei.
Recent, un colectiv din cadrul Primăriei Ocnele Mari, coordonat de primarul Petre Iordache, a finalizat şi Strategia localităţii pentru perioada 2016-2020. Obiectivele cuprinse în această strategie sunt numeroase şi îndrăzneţe. Se doreşte asfaltarea tuturor străzilor din Ocnele Mari, finalizarea lucrărilor de apă şi canal până la grad de conectare sută la sută, construirea de 72 de unităţi locative prin ANL la Ocniţa, continuarea introducerii gazului metan în zona Ocniţa, modernizarea Stadionului Minerul, continuarea asfaltării trotuarelor în toată localitatea, modernizarea parcurilor din Ocne şi Ocniţa, montarea de mobilier stradal în toate zonele oraşului, locuri de joacă moderne, extinderea, reabilitarea şi dotarea grădiniţei cu program prelungit, finalizarea modernizării zonei comerciale Ştranduri, investiţii în infrastructura balneară în zona Ştrand Ocnele Mari, modernizarea serei, realizarea unui parc fotovoltaic, extinderea şi modernizarea iluminatului stradal şi multe altele.
iordache-chinezi
Chinezii construiesc fabrică de sănătate

Până şi chinezilor li se pare atractivă localitatea care odată era pe cale să fie înghiţită de pământ atractivă. Investitorii vor să facă la Ocne o bază de tratament pentru recuperare post operatorie. Sunt interesaţi să cumpere un teren în suprafaţă de 13.100 mp, „celebra” clădire lăsată în paragină, unde s-a intenţionat în urmă cu aproximativ 24 de ani construirea unei Baze de odihnă şi tratament, precum şi să ia în concesiune un teren cu vegetaţie forestieră, în suprafaţă de 25.000 mp şi un lac cu apă dulce în suprafaţă de 1 500 mp. „Trebuie să recunoaştem că suntem o zonă cu potenţial turistic, deci este normal să atragem atenţia. Chinezii au venit de cinci ori aici, iar acest fapt denotă seriozitate. Suntem la ultima fază a licitaţiei, care va avea loc pe 15 şi apoi pe 17 martie. Ei au cumpărat în Bucureşti, în buricul târgului, o clădire pe care au dotat-o extraordinar pentru medicină orientală. Apoi au venit aici, în zona noastră, prin Camera de Comerţ şi Industrie şi au făcut studii, măsurători, considerând că este un epicentru de sănătate. În Bucureşti operează, iar aici vor să facă Bază de recuperare post-operatorie. Va fi o fabrică de sănătate adevărată. Ce vor ei de fapt de la noi? 1 – Aici vor face sediul firmei. Nici sediul Minierei nu avem aici. 2 – au garanţie guvernamentală, şi 3- somitatea numărul 1 în medicină orientală şi cetăţean de onoare al capitalei Chinei vine aici. Deci scriem istorie. M-au impresionat de la etapă la etapă. Au o logică dezarmantă, plus că vin cu managementul şi specialistul. La Govora vor să facă un cartier chinezesc, o biserică ortodoxă şi una budistă”, mărturiseşte primarul Petre Iordache.

Letiţia LAZĂR