Obligaţi să venim la vot!
Suntem obligaţi să venim la vot în număr cât mai mare. Alegerile dintr-un singur tur de scrutin nu sunt “criminale” doar pentru faptul că protejează la maxim edilii aflaţi deja în funcţie. Lucru demonstrat de toate statisticile din ţările în care au loc astfel de alegeri.
Ele sunt la noi, în România, extrem de periculoase pentru că ţara noastră nu are un sistem de vot obligatoriu, iar absenteismul este foarte mare. La absenteismul voit se adaugă cel forţat. Milioane de români care lucrează în străinătate, plus studenţii, nu se vor afla în localităţile unde au domiciliul în ziua votului.
Cele mai mari riscuri ca un candidat să fie ales de un număr nereprezentativ de cetăţeni este cel în localităţi în care candidează mulţi oameni şi în care partide cu structuri puternice şi stabile propun candidaţi care au notorietate mare. Exemplele din Râmnicu Vâlcea şi Horezu îmi sunt mai la îndemână.
Aici PNL, PSD, ALDE şi PER propun candidaţi cu notorietate. Dar mai sunt şi alţi candidaţi de la alte formaţiuni. Se poate întâmpla ca la vot să vină 50% sau sub 50% din populaţia cu drept de vot! Când există patru candidaţii buni plus alţii este posibil ca cineva să iasă primar cu sub 30 la sută din voturi. Adică va fi un primar ales de o treime din cei care au votat. Iar cei acre au votat sunt sub 50% din cetăţenii oraşului. Deci noul primar de fapt va fi ales de 15-17% din cetăţeni.
Un astfel de edil nu este reprezentativ. Cumva este şi imoral să administreze un oraş în care peste 80% din oameni nu i-au dat votul ! Este imoral dar perfect legal!
Putem acum doar să venim cât mai mulţi la vot pentru a echilibra cumva situaţia. Şi putem solicita parlamentarilor noştri să opteze în viitor pentru o lege cu două tururi de scrutin, iar dacă nu vor acest lucru să promoveze o lege a votului obligatoriu!
Modelul din alte ţări propune sancţionarea celui care nu a votat la două scrutinuri consecutive ori cu amendă ori cu suspendarea dreptului de a mai vota pe viaţă. Există şi varianta prin care poţi să declari singur că nu vei mai participa niciodată în calitate de elector la vreun scrutin.
Personal cred că obligarea cetăţeanului prin lege de a vota ar rezolva la noi şi o altă situaţie hilară. Aceea în care mii de candidaţii şi echipele lor aleargă în duminica votului să aducă votanţi la urne punându-le la dispoziţie şi mijloc de transport. În prezenţa unei legi de acest gen candidaţii ar sta liniştiţi pentru că toată populaţia comunelor va veni singură, chir de la distanţă, la vot spre nu a fi sancţionată.
Traian GUMINSKI