O nouă victorie pentru juniorii Stăncuței Guiu

Cu un portar de excepţie, Ionică (17 parade), cu un nou-venit, Constantinescu, cel care a înscris din mai toate poziţiile (de pe inter, de pe pivot, din centru şi din extremă dreapta), cu un căpitan, Prală, decisiv în anumite momente ale jocului, cu handbalişti care s-au ajutat reciproc în teren, CSS Municipiul Rm. Vâlcea a făcut legea şi a condus chiar la 9 goluri (29-20) în disputa de CSS Craiova.

S-a terminat 30-26, dar vâlcenii arată ca o echipă capabilă să ajugă la turneul final. Constantinescu a fost magistral din nou: a marcat 12 goluri (aproape jumătate din golurile echipei), a punctat chiar şi de la 7 metri. Tudor Prală, căpitanul, a avut două faze care-l caracterizează. A plecat de la mijlocul terenului, a plutit în aer, pur şi simplu, la 9 metri şi a trimis două „trasoare” în poarta oaspeţilor. Se întâmpla în minutele 37 şi 39. Principalul marcator al grupării vâlcene a fost Constantinescu – 12 g. Au mai înscris Andrei – 1g, Prală – 4g, Gheorghe – 5g, Petrache – 2g, Onea – 5g. La meci a asistat şi directorul CSS Municipiul Rm. Vâlcea, prof. Mihai Ioniţă. (G.C.)