Nou obiectiv realizat de primarul Gheorghe Dumbravă în Stoenești

A fost inaugurată sala de sport pentru desfășurarea orelor de educație fizică din comuna Stoenești.
Primarul Gheorghe Dumbravă este mulțumit pentru materializarea acestui obiectiv, pe care elevii și cadrele didactice din comună l-au dorit și l-au așteptat de ani buni:
“Sala de educație fizică va fi pusă la dispoziția școlii noastre, mai ales pentru copiii noștri, în primul rând fiindcă aceștia nu vor mai ieși afară în frig pentru a face mișcare. Acum au un spațiu larg și generos care poate rivaliza cu orice școală din mediul urban. Prin urmare, baza materială-didactică a școlii noastre s-a întregit cu noua sală de educație fizică a cărei recepție a avut loc miercuri, 19 octombrie. Este o investiție care îndeplinește prevederile proiectului, este un alt obiectiv important pentru comunitatea noastră, pentru copiii noștri”.
Sala de educație fizică și sport s-a realizat cu fonduri atrase prin Compania Națională de Investiții și este construită în incinta Școlii Gimnaziale, pe o parte din amplasamentul actual al terenului de sport cu iarbă și este formată din sală de sport, vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice.(T.G.)