26 octombrie – Zi mare de sărbătoare pentru creștinii ortodocși

Creștin-ortodocșii îl sărbătoresc pe 26 octombrie pe Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sau Sfântul Dumitru, cum este cunoscut în popor.
Un număr de 269.352 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 26 octombrie, la praznicul Sfântului Dimitrie, cel mai întâlnit fiind prenumele masculin Dumitru – aproape 219.000, conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Cine a fost Sfântul Dimitrie
Potrivit basilica.ro, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311). Era fiul dregătorului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţi, de frica prigoanei împotriva creştinilor.
Împăratul Maximian, auzind de moartea dregătorului Tesalonicului, l-a chemat pe Dimitrie şi l-a făcut dregător în locul tatălui său.
Dar, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că dregătorul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, în anul 306, Maximian a poruncit să se facă praznic în fiecare cetate, în cinstea zeilor, şi a venit împăratul şi în Tesalonic.
Iar Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre el, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin, şi a defăimat închinarea cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă până la încheierea jocurilor în cinstea biruinţei sale.
Şi se bucura împăratul, văzând mai ales pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a aprins de râvnă.
Şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat mai întâi la Sfântul Dimitrie, în temniţă, cerând de la el rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul Crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te! Şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!”.
Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi îndată, aruncându-l pe Lie în ascuţişul suliţelor, acela şi-a dat sufletul. Şi s-a întristat împăratul de moartea lui Lie.
Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşii, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, pentru că a fost pricina morţii lui Lie.
Ostaşii au mers la temniţă, unde l-au găsit pe Sfânt rugându-se, iar când s-au apropiat să-l străpungă cu suliţele, Sfântul şi-a ridicat mâna dreaptă, primind prima însuliţare în coastă, asemenea Mântuitorului. Ucis de ostaşi, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A doua zi, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.
În fiecare an, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Tesalonic se organizează pelerinaje și procesiuni. Sfântul este ocrotitorul orașului și al comunității creștine din Tesalonic, care a fost înființată de Sfântul Apostol Pavel când a trecut pe aici în timpul celei de-a doua călătorii misionare.
La Patriarhia Română are loc în aceste zile un pelerinaj. Mii de oameni urcă Dealul Patriarhiei pentru a cinsti moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou, Constantin și Elena, Nectarie de Eghina și Grigorie Palama. Durata medie de așteptare pentru închinarea la moaște este de aproximativ două ore.