“Nostalgie de toamnă” la Filarmonică

Miercuri, 25 noiembrie 2015, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu”, din municipiul Râmnicu Vâlcea are loc spectacolul sub genericul „Nostalgie de toamnă”.

Corala Academică „Euphonia”, condusă de dirijorul Aurel Poenaru, va încânta auditoriul cu lucrări corale din repertoriul compozitorilor: J. S. Bach, A. Dvořak, D. G. Kiriac, G. Enescu, Fr. Hubic, S. Păutza, H. de Lange, H.T. Burleigh, H. Mercer.  Dirijorul Aurel Poenaru  Aurel Poenaru absolvă Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea, în 1998. În acelaşi an devine membru al Coralei „Euphonia” a Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu”, la partida de tenor. Îşi continuă activitatea artistică în cadrul filarmonicii şi în timpul studenţiei. Absolvent al Facultăţii de Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, accede treptele profesionale, activitatea sa artistică diversificându-se: membru fondator al Coralei Episcopale a Râmnicului, membru fondator al Coralei „Sf. Mina”, membru fondator al trupei „Concerto” (2011), solist pe scena filarmonicii şi dirijor al concertelor educative din anul 2010 până în prezent. Debutul în faţa marelui public, în calitate de dirijor, şi-l face cu un repertoriu de piese religioase intitulat „Auzi, Doamne, glasul meu!”, în 2011, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”. În prezent este dirijorul Corului „Euphonia” şi profesor de canto la Şcoala Populară de Artă din Rm. Vâlcea. 
Corul Academic „Euphonia”  Corul Academic „Euphonia”, înfiinţat în anul 1981 de către maestrul Mihail Ştefănescu, a devenit, din 1995, formaţie profesionistă. Repertoriul Corului Academic „Euphonia” numără peste 1.500 de piese din creaţia românească şi universală, formaţia susţinând peste 1.000 de spectacole în România şi Europa. Participând la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale, Corul Academic „Euphonia” a obţinut numeroase distincţii, între care trebuiesc amintite: Marele Premiu la Festivalul Concurs „Ion Vidu” Lugoj (1984); Marele Premiu la Festivalul Concurs „Gheorghe Dima” Braşov (1984); Festivalul Internaţional – Pecs Ungaria (1986); Marele Premiu la Festivalul Concurs „Ioan D. Chirescu” Constanţa (1987); Marele Premiu la Festivalul Concurs „Ciprian Porumbescu” Suceava (1988), Locul V la Concursul Internaţional „Rencontre Chorale de Montreaux” Elveţia (1992) etc. Repertoriul „A capella” variat, abordat de Corul Academic „Euphonia”, este completat cu opere de mari dimensiuni ca: W. A. Mozart „Requiem”, „Missa Brevis”, „Messa în do minor”; G. Faure „Requiem”; G. Verdi „Requiem”, L. van Beethoven „Simfonia a IX-a, „Fantezia în re minor pentru pian, cor şi orchestra”; G. F. Haendel „Oratoriul Messiah” etc. La acest concert preţul biletului este de 20 de lei, iar elevii, pensionarii, studenţii şi şomerii beneficiază de reducere de 50 la sută, respectiv 10 lei.