Noi investiții la Ocnele Mari

Stațiunea Ocnele Mari este invadată de turiști veniți din toate colțurile României și în acest sezon estival, atrași de bazinele cu apă sărată dar și de condițiile de cazare care se îmbunătățesc de la an la an. Social-democratul Remus Sasu a câștigat un nou mandat de primar și are planul stabilit pentru continuarea investițiilor care să ducă la fructificarea la maximum a resurselor zonei dar și pentru creșterea gradului de confort al locuitorilor.
Una dintre investițiile majore a fost începută în vechiul mandat și se va finaliza în perioada imediat următoare. Este vorba despre finalizarea Planului Urbanistic General pentru o dezvoltare omogenă şi eficientă a principalelor zone ale staţiunii pe o perioadă cât mai lungă de timp. Un alt obiectiv important pentru noul mandat este finalizarea reţelelor modernizate de străzi şi a reţelelor de apă şi canal şi extinderea reţelei de gaze naturale în localităţile în care nu s-a furnizat niciodată acest serviciu de utilitate publică.
După finalizarea proiectului de mare infrastructură, valoarea terenurilor din zonă va crește substantial, condițiile oferite de pensiuni vor fi și ele la nivelul stațiunilor de renume și Ocnele Mari va ajunge o localitate independent din punct de vedere financiar, având în vedere că la bugetul local vor ajunge sume importante din activitatea turistică.