Nemulţumirile primarului Toma Peștereanu din Costeşti

Toma Peştereanu este unul dintre cei mai activi edili din Vâlcea, un primar tânăr şi cu iniţiative care a lucrat personal la proiectele pentru atragerea de fonduri spre dezvoltarea comunităţii din Costeşti.

Este un primar obişnuit să fie tratat cu ură de cei din PNL care recent disperaţi că nu –l vor putea învinge în alegeri au încercat să-i corupă viceprimarul deşi în campaniile de anul trecut au urlat cât îi ţinea gura că liberalii nu vor accepta migratori din PSD. Uite că la Costeşti au acceptat, dar nu asta este problema care-l doare pe edilul comunei.
Peştereanu este nemulţumit de modul în care actuala guvernare a abordat problema elevilor şi şcolilor şi consideră conducerea Ministerului Educaţiei incompetentă şi habarnistă când vine vorba de şcoala în mediul rural. Copiii din Costeşti nu pot face şcoală performantă prin metoda online. Conexiunile internet nu sunt bune, multe familii nu au bani pentru laptopuri şi calculatoare, iar elevii nu ştiu şi nu pot accesa platformele online. Cei care avea probleme la şcoala tradiţională acum au şi mai mari probleme.
În plus primarul Toma Peştereanu consideră că actualul Guvern îşi bate joc de aproape toţi primarii din mediul rural în spinarea cărora a aruncat o grămadă de obligaţii financiare dar i-a lăsat fără susţinere.
“Pe noi, primarii, nu ne bagă în seamă aceşti guvernaţi, noi nu contăm pentru ei. Ştiu doar să ne traseze sarcini, fără să se aloce fonduri privind dispoziţiile trasate administraţiilor locale. În această perioadă, în localitate s-au finalizat lucrările de asfaltare şi lucrăm la modernizarea dispensarului uman din localitate. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce programe de finanţare mai apar dar este evident că aşa cum merg lucrurile fondurile se vor duce spre achiziţii de fel de fel de materiale de protecţie sanitară de la firmele de casă ale magnaţilor liberali iar pe noi ne vor uita şi nu ne vor ajuta să dezvoltăm localităţile”, afirmă primarul Toma Peştereanu. (T.G.)