Modernizarea școlilor din Popești costă 40 de miliarde

Toate femeile care ocupă funcția de primar în vreo localitate rurală din România încearcă să aloce mai mulți bani unităților de învățământ pentru că știu și simt că educația este prioritară. Aurora Măgură a promis la început de mandat, dar și în campania de acum 2 ani, că va moderniza unitățile de învățământ și va aduce sume importante pentru a crește condițiile în care învață copii din Popești.

A alcătuit proiecte eligibile, l –a susținut la ministere, a obținut aprobările guvernului și a semnat contractele de finanțare.
Învățământul se schimbă total în mica comună. Școlile din satele Urși și Dăești se modernizează. Lucrările la prima unitate se ridică la 10 miliarde de lei, iar la cea de-a doua, unde s-a încheiat deja licitația de atribuire a lucrărilor, la 30 de miliarde de lei.
“Facem tot ce putem pentru tinerele generații, cunosc personal fiecare familie din Popești cu situații finmaciare, deosebite sau probleme medicale, aș putea spune că îi cunosc și pe elevii din localitate, pe toți. Îi iubesc și îmi pun mari speranțe în ei. Colegii mei din primărie și din Consiliul Local știu că trebuie să facem tot ce putem ca să oferim o șansă în plus acestor copii, o șansă de a avea o pregătire care să le permită ulterior să urmeze școli bune din județ și din țară și să devină porfesioniști în meseria pe care o vor alege. Vom continua să alocăm și din buget resurslee necesare unui proces educațional complet în Popești, modern, civilizat”, ne-a declarat Aurora Măgură. (T.G.)