Minerul Costești – surpriză în Cupa Romaniei

Vicecampioana Județului Vâlcea la fotbal, Minerul Costești, produce surpriza în primul tur al fazei naționale a Cupei României. Formația vâlceană a evoluat în fata unei echipe care activează în eșalonul al treilea, Unirea Bascov, de care a trecut cu scorul de 2 la 1. Primul gol a fost marcat de Ionuț Vladu, la finele primei reprize, dar oaspeții au egalat în finalul meciului. Partida a avut nevoie de prelungiri, iar golul victoriei și al calificării a fost marcat de Vali Mihalcea, în minutul 112. Ortacii vor evolua în turul secund al competiției contra horezenilor de la Flacără, pe 14 august. (G.C.)