Mesajul domnului Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, cu ocazia Zilei Armatei României – 25 octombrie 2017

Ziua de 25 octombrie, reprezintă un moment de referință, plin de încărcătură emoţională şi spirituală, atât pentru cei care poartă cu onoare și mândrie uniforma militară, cât și pentru întregul popor român.

În semn de preţuire pentru cei care şi-au jertfit viaţa pe altarul patriei, astăzi, mai mult ca oricând, avem datoria să ne înclinăm în faţa sacrificiilor şi faptelor de arme ale eroilor şi să le aducem un pios omagiu peste timp. Soldaţii Armatei Române, atât cei care au dispărut pe câmpurile de luptă, cât şi cei care veghează acum pentru integritatea României, merită respect, recunoştinţă şi aprecieri, în egală măsură, iar un gând aparte trebuie să adresăm veteranilor aflaţi în viaţă, ale căror amintiri ne arată cât de multă suferinţă aduc războaiele şi ce însemnătate au pacea şi libertatea.
În această zi cu încărcătură deosebită, în numele meu şi al Instituției Prefectului Vâlcea, transmit urări de bine şi multă sănătate tuturor militarilor romani, în general și celor din garnizoana Vâlcea, în special, care prin legământ sfânt, si-au pus viața în slujba Patriei și Poporului și îi asigur de întreaga noastră considerație și gratitudine. La mulţi ani tuturor militarilor români! Glorie Armatei României!

PREFECT Florian Marin