Măsuri de ordine luate de jandarmii vâlceni în apropierea lăcașurilor de cult, de Bobotează

Mâine, 06 ianuarie a.c., la nivelul județului Vâlcea se vor desfășura manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Bobotează).

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare cu scopul de a preveni și combate efectele pandemiei de Covid-19, Jandarmeria Vâlcea va acționa atât independent, cât și în sistem integrat pentru supravegherea desfăşurării activităților care vor avea loc în apropierea lăcaşelor de cult.
“Facem apel către toţi cetățenii să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară (purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice față de celelalte persoane prezente), să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile forțelor de ordine și ale personalului desemnat din partea organizatorului”, transmite IJJ Vâlcea în comunicatul de presă.