Mai multe vești bune de la Primăria Tetoiu

Primăria Tetoiu și Consiliul Local al acestei comune au oferit, marți 26 octombrie, o diplomă și suma de 500 de lei doamnei Alexandrina Munteanu, care este al doilea cetățean al acestei comune ce a împlinit anul acesta venerabila vârstă de 100 de ani.

“Din cauza situației pandemice nu am putut organiza o ceremonie la sediul primăriei, deși conform situației primite de la Prefectura Vâlcea în toată comuna avem doar două persoane infectate cu SARS COV și aflate în izolare. Procentul de vaccinare a ajuns în Tetoiu la 29% și mai devreme am fost informat de la dispensarul comunei că s-a făcut o cerere pentru încă 200 de doze de vaccin, din acel tip care nu necesită rapel după 3 săptămâni și sper ca toate cele 200 de vaccinuri care vor sosi zilele următoare să fie folosite până la finalul anului”, ne-a declarat Viorel Herăscu, primarul din Tetoiu care a ținut să mulțumească prin intermediul nostru și Consiliului Județean pentru sprijinul acordat recent pentru asfaltarea încă unui kilometru din drumul care leagă localitatea de orașul Bălcești.
“Inițial ne așteptam să mai asfaltăm 2 kilometri dar am înțeles situația financiară dificilă datorită alocărilor mici de către Guvern spre Consiliul Județean. Bine că am terminat și asfaltarea acestui kilometru, poate anul viitor va fi mai bine, știți și dumneavoastră că speranța moare ultima”, a conchis edilul. (T.G.)